Dependenta

Iata un subiect care mi-a venit in minte si vreau sa-l abordez, impartasind cu voi gandurile mele.

De cand ne nastem facem cunostinta cu dependenta. Ea se poate manifesta sub diverse forme.

La inceput, apare in planul instinctual, prin laptele mamei de care avem nevoie pentru a creste si fata de mama, iar apoi incep dependentele sub forma de tipare, introduse de catre adulti.

Si uite asa, apare bombonica drept recompensa, mai tarziu o jucarie, un ceas, un telefon, o tigara, apoi o masina, o casa, o vila, un drog, orice ... Parca am fi dresati. :( Acestea intra in categoria dependentelor materiale si au diverse consecinte asupra noastra. Unele se manifesta ca "necesitate", altele, din pacate, din orgoliu si au un impact fatal asupra noastra. Nu insist asupra lor, deoarece le cunoastem cu totii.

Ar mai fi si dependenta de munca, care poate avea consecinte grave asupra sanatatii, iar voi cunoasteti deja si acest aspect, dar si alte tipuri, cum ar fi internetul, jocurile, mancarea, medicamentele, ..., pe care nu le mai analizez aici.

Tipul de dependenta pe care vreau sa-l expun mai in amanunt, este dependenta fata de oameni, fie ca este o persoana, sau un grup. Ea, incepe, cum am mai spus mai sus, cu mama si se extinde pe percursul vietii.

Asa devenim dependenti de parinti, care ne vor inocula regulile si tiparele lor, apoi ne trezim putin, dorim libertate si cadem in alta dependenta, cea fata de un prieten, apoi de un anturaj, de vecini, ... Tot experimentand aceste stari de dependenta, de care, in cele mai multe cazuri nu ne dam seama, ajungem sa ne dorim altceva. Ajungem la o familie, iar dependenta capata o alta forma. Timpul trece si nu ne mai multumim doar cu atat: dorim dependenta in mod inconstient. Apare un prieten, doi, trei, un grup si lasam familia la o parte ... Desigur ca lucrurile nu se desfasoara strict dupa acest model. Totul este nuantat si se dezvolta in functie de dorintele noastre.

Acum se pune intrebarea: de ce omul doreste a fi dependent de ceva, de cineva? Raspunsul este simplu: din lene, pentru ca nu este trezit, poate nu i-a sosit momentul de a se trezi si a porni in cucerirea propriei vieti. Poate si din frica inoculata de predecesori si de ceilalti din jurul lui, cum ca „nu este capabil sa-si faca viata singur”. Aceste persoane care te tin legat de ele o fac din egoism si din cauza ca ei insisi sunt dependenti de tine si nu stiu ce vor face fara tine. Este un cerc vicios.

Omul este intr-o permanenta cautare, nu stie ce cauta si asa cade in capcana dependentei. Acest ceva, atat de cautat, este de fapt libertatea lui, dar el nu constientizeaza asta si o sacrifica, stand legat de ceva/cineva.

Pana la urma, solutia este simpla daca stii. Cheia sta in mana ta. Tu esti cel care trebuie sa ai curajul sa rupi pisica, sa rupi legaturile, sa renunti la dependentele de orice fel care te-au inlantuit si sa-ti recapeti libertatea, daca te-ai trezit, libertatea pe care ai avut-o dintotdeauna, dar nu erai constient de ea. Daca te agati de diverse pretexte, doar-doar ca sa nu renunti, vei fi sclav pana la adanci batraneti. Cum spuneam si data trecuta, cand vorbeam despre singuratate, DOAR TU, SINGUR, ITI POTI HOTARA VIATA!

Hotararile nu se iau in prezenta persoanelor fata de care esti dependent, ci in sunguratate si liste. Apoi poti sa le comunici, dupa caz. Poate asupra unora impactul va fi mare si atunci este bine sa alegi retragerea treptata, pana vor realiza ca-ti doresti libertatea. Unii chiar te vor intelege gresit, se vor supara, vor fi socati, dar chiar este problema lor, daca o iau in sens personal. Inseamna ca nu au inteles nimic, desi tu le-ai dat semnale si mai inseamna ca ei inca nu s-au maturizat din punct de vedere spiritual. Trebuie stiut ca acest tip de maturitate nu tine cont de varsta. Ea depinde de etapa in care se afla fiecare, pe scara ascensiunii.

Ce trebuie stiut? Trebuie stiut ca important esti doar tu si ce vrei tu de la viata, dar asta nu inseamna sa depasesti anumite limite, iar relatiile cu ceilalti, chiar si cu cei dragi sa ramana armonioase. Tu esti un creator si poti face multe, de unul singur, daca vrei. Cand ma refer la „de unul singur”, ma refer ca ideile, proiectele, iti apartin, iar modul cum ajungi sa-ti indeplinesti visele, poate va implica si oameni, dar fara a deveni dependent de ei. Totul trebuie sa fie intr-o armonie, sa faci doar ce-ti place, dar sa le acorzi si celorlalti aceeasi libertate. Veti spune ca este greu, ca este o utopie. Nu! Frica este cea care va tine in loc, dar si standardele pe care vi le impuneti, comparandu-va cu ceilalti. Totul se face prin asumare si in acord cu cel de langa tine. Totul este sa stii ce vrei (pe ce drum sa pornesti) si cum sa ajungi la indeplinirea dorintei. Asta va aduce fericirea! Daca familia nu va intelege, sau nu va sustine, inseamna ca nu este suficient de pregatita, iar hotararea, oricum, tot voua va apartine.

In ce priveste prietenia dintre oameni, aceasta este o uniune frumoasa, sacra, in care doua persoane se intalnesc pe drumul vietii de multe si foarte multe ori, fiecare respectandu-i celeilalte libertatea, spatiul, fara a pune monopol pe ea. Cei doi prieteni pot fi rude, pot fi doi soti, sau, pur si simplu, doi straini.

La baza prieteniei sta intelegerea si e bine de stiut ca fara ea, prietenia nu exista, ci numai dependenta. Prietenia nu presupune acapararea celuilalt si decretarea usor-usor si pe nesimtite a unui lider.

Cand doi prieteni se intalnesc inseamna ca au nevoie reciproc unul de altul, sau ca numai unul are ceva de impartasit cu celalalt. Nevoile nu trebuie luate doar in sensul de „probleme”, ele pot fi si distractii sau altceva.

Prietenul veritabil este cel care sare si ajuta pe celalalt, fara a astepta recompense. El nu-ti invadeaza spatiul si timpul cu lucruri inutile. El este sincer si-ti poti pune baza pe el, dar fara a crea dependenta. Stii doar ca el exista si daca-i sta in putinta iti poate fi alaturi in anumite clipe. In cazul in care nu poate sa-ti raspunda chemarii, trebuie inteles, motivele lui pot fi diverse: ori este ocupat, ori nu are parghiile necesare, ..., dar niciodata ca are ceva cu tine. De aceea nu trebuie luat personal refuzul lui, ci inteles si trecut mai departe, cautate alte solutii, in cazul ca este vorba de o problema, pentru ca, asa cum spuneam, esti singur si hotararile iti apartin.

Ar mai fi un aspect de atins, privitor la prietenie, si anume ca oamenii sunt diferiti si ca unii „socializeaza” :) mai mult fata de altii. Este adevarat, dar, din punctul meu de vedere, asta tine de firea si de gradul de evolutie al fiecaruia. Te poate ajuta socializarea, ai de invatat destule, dar, pana la urma tot tu esti pus in fata unor situatii in care trebuie sa iei deciziile, de unul singur. Daca aderi la un grup, o faci din proprie vointa, nimeni nu-ti poate impune. Daca te lasi purtat pe val de altii si le sustii parerile fara a cerceta singur, inseamna tot dependenta si sclavie, pentru ca nu actionezi si nu gandesti singur. Deci, socializarea este buna, atata timp cat ramai detasat si culegi ce ti se potrivete.

Poate ar mai fi multe puncte de atins privitor la dependenta, la prietenie, dar, pentru aceasta etapa cred ca este sufient cat v-am acaparat atentia (daca ati fost interesati de subiect) si cat v-am ocupat timpul.

Daca simtiti si voi ca mine, inseamna ca nu sunt singura si nici voi nu sunteti singurii, dar nici nu-i obligatoriu sa fiti de acord intru totul cu cele expuse mai sus. Voi alegeti! :)