Introducere
Imaginează-ți ca ești un pește într-un iaz și că-ți trăiești viața bidimensional - 2D.
Ești în siguranță și te uiți la o lume tridimensională de deasupra ta.
Într-o zi, ești smuls din lumea ta și începi să experimentezi o nouă dimensiune, lumea de sus, în 3D.
Aceasta este o realitate pe care nici nu ai putut-o înțelege înainte. În perspectiva ta ai vedea extratereștri plimbându-se.
Acesta este un tărâm în care ființele respiră fără apă și se mișcă fără aripioare.
Fizicianul teoretician Michio Kaku ne oferă această analogie fascinantă.
E puțin deconcertantă această idee, că ar putea exista un întreg univers dincolo de percepția noastră. Nu-i așa?
Ei bine, așa cum a sugerat profesorul Kaku, am putea fi doar ca unul dintre acei pești.
În fizică, ”hiperspațiul” se referă la un spațiu de dimensiuni mai mari.
Suntem familiarizați cu cele trei dimensiuni spațiale: lungime, lățime și înălțime.
Dar dacă există mai multe dimensiuni decât putem percepe?
Dimensiuni suplimentare, dacă doriți, există chiar în afara percepției noastre, o parte foarte mare din cosmos.
Așa că vom călători dincolo de aceste tărâmuri ipotetice, într-o realitate a necunoscutului, a celor nevăzute și neexperimentate.
Capitolul 1 – TIMPUL ca dimensiune
Călătoria noastră începe la sfârșitul secolului al XIX-lea când un matematician genial, Herman Minkowski, a fost unul dintre numeroșii savanți, care s-a străduit să înțeleagă țesătura complicată a universului.
Scena fusese pregătită de munca revoluționară a unor fizicieni precum James Clerk Maxwell. Ecuațiile lui de electromagnetism sugerau un dans complicat între dimensiunile spațiale și o entitate la fel de omniprezentă şi fundamentală: timpul.
Piesa esențială a puzzle-ului s-a așezat în locul ei, o dată cu lucrarea revoluționară a unui fost elev al lui Minkowski. El nu este nimeni altul, decât Albert Einstein.
În 1905, Einstein și-a publicat teoria specială a relativitații.
Propunerea sa radicală spune că spațiul și timpul nu erau independente, ci împletite într-o singură țesătură: spațiu-timp.
Gândirea îndrăzneață a lui Einstein a fost cea care l-a inspirat pe Minkowski. Ca matematician, el a căutat în geometrie înțelegerea teoriei lui Einstein, o modalitate de a vizualiza noua realitate spațiu-timp.
Dar asta nu este întreaga imagine. Legile fizicii, așa cum le înțelegem noi, par să aibă nevoie de mai mult spațiu decât doar patru dimensiuni. Într-un fel, se potrivesc frumos, dar nu perfect.
Nu reușești să-l ”vedezi” până când nu ne mutăm în hiperspațiu și începi căutarea acestor dimensiuni superioare.
„Când mergi la acest iaz mai mare, la acest iaz de hiperspațiu, atunci toate legile fizicii se potrivesc împreună, ca un puzzle.” (Michio Kaku)
Teoria Corzilor, o teorie fundamentală, având ca scop unificarea mecanicii cuantice și relativitatea generală, postulează că universul nostru este compus din mici corzi/șiruri vibrante existente in 10 dimensiuni.
Aceste corzi, fiecare vibrând de la sine, la propria sa frecvență unică, dau naștere la diverse particule și forțelor pe care le observăm în universul nostru.
Fizicianul Edward Whitton a revoluționat domeniul prin introducerea unei dimensiuni, a 11-a (n.t.: pe langă cele 10 intuite prin raționament științific până în prezent).
El a propus că alte obiecte dimensiunal-superioare ar putea exista, numite „brane”, care vibrează în acest hiperspațiu.
Din această perspectivă, universul nostru însuși ar putea fi o membrană gigantică, care vibrează în acest spațiu de dimensiuni superioare.
Și astfel, înțelegerea noastră asupra universului a mai evoluat o dată. Aceste dimensiuni suplimentare ar putea să nu fie mici, ori ascunse.
Ele pot fi vaste și posibil infinite.
Ca muștele care sunt prinse pe o hârtie lipicioasă, noi, ființele umane, suntem blocați în universul nostru, incapabile să perceapă, sau să interacționeze cu aceste dimensiuni mai mari.
Dar dacă ne uităm la o anumită forță în univers, s-ar putea să ni se explice ceva. Vedeți voi (!?), există forțe în jurul nostru, pe care deseori le luăm în serios. Una dintre ele este gravitația.
În ciuda faptului că ea este o forță fundamentală, gravitația este surprinzător de slabă.
Gandeste-te la asta: când te hotărăști să te ridici și mergi la baie, depășești fără efort atracția gravitațională a întregului Pământ. S-ar putea ca gravitația să se scurgă peste tot prin aceste brane dimensionale.
Ceea ce, la rândul său, dă o explicație grozavă la întrebarea ”de ce forța gravitației este atât de slabă în universul nostru?”.
Ar putea fi acesta cu adevărat cauza?
„Poate, am putea de fapt să detectăm experimental prezența universurilor alternative. Putem detecta obiecte asemănătoare materiei întunecate din alte universuri, care plutesc chiar deasupra noastră. Aceasta nu este doar science fiction.” (Michio Kaku)
Dimensiuni multiple ale timpului
Explorarea noastră în hiperspațiu, în mod natural, ne conduce la un concept și mai atrăgător: posibilitatea unor dimensiuni multiple de timp.
John William Dunne, un inginer irlandez și filosof, s-a ocupat de o altă parte distinctă, care continuă să aibă un impact profund în discursul științific și filozofic.
Conceptualizarea lui despre timp nu s-a oprit la o dimensiune liniară singulară.
Vedeți, în domeniul relativității generale, spațiul și timpul se contopesc într-un bloc spațiu-timp.
Dunne a sugerat că avem nevoie de această dimensiune suplimentară, pentru a ne măsura, pur și simplu, progresia de-a lungul liniei nostre temporal-individuală.
De exemplu, dacă o persoană rămâne într-o gaură neagră supermasivă, de unde știi că ea se confruntă cu o trecere diferită a timpului spre deosebire de al nostru?
„Există mai multe dimensiuni temporale? Convingerea mea este că s-ar putea să ne uităm la ceva ce are acces la oricare patru, sau șase dimensiuni suplimentare. Știți ce înseamnă ele în realitatea fizică!”
În consecință, această propunere necesită un nou nivel de conștiință, care funcționează în cadrul acestei dimensiuni secundare de timp.
Dar complotul se îngroașă, pentru că același raționament se aplică acestui nou nivel.
Avem nevoie de o a treia dimensiune a timpului și de o a patra, a cincea și, în cele din urmă, de o spirală într-un regres infinit - o ierarhie infinită a dimensiunilor timpului, fiecare locuită de niveluri corespunzătoare ale conștiinței.
Și în final, Dunne și-a imaginat ceva numit „observator general la superlativ” existent în eternitate.
”Dimensiunile temporale multiple ar fi un schimbător decisiv de joc în ceea ce privește schimbarea a tot ceea ce noi știm despre lume.”
Dacă se simte perspectiva unor linii temporale multiple în mod copleșitor pentru voi, haideți să ne recalibrăm perspectiva.
Cu puterea de calcul avansat la dispoziția noastră, acum ne vom muta privirea către un concept un pic mai tangibil, puțin mai întemeiat, la Experimentul de gândire cunoscut sub numele de ”paradoxul gemenilor”.
Capitolul 2 - Următorul nivel - PARADOXUL GEMENILOR
Imaginează-ți doi gemeni, perfect identici din toate punctele de vedere. Să-i numim Ace și Bob.
Ace, cel aventuros, decolează în spațiu într-o navă spațială de mare viteză, în timp ce Bob rămâne pe Pământ.
Când geamănul care călătorește în spațiu se întoarce, el este semnificativ mai tânăr decât geamănul rămas pe Pamânt.
Aceasta este ideea de bază a paradoxului gemenilor, o consecinţă a teoriei relativității, a lui Einstein.
Dar să adăugăm un alt strat la acest exercițiu de gândire. Să presupunem că acești gemeni împart nu numai o genetică identică, dar şi sorți identice.
Aceasta înseamnă că orice boală genetică a lui Bob îl va afecta și pe Ace un timp suficient.
Acum, din moment ce Bob a îmbătrânit mai mult, el este cel ce se confruntă mai întâi cu această boală. Odată ce el se reunește cu Ace, el îi poate spune geamănului său ”mai tânăr” despre boala respectivă. Îl poate preveni că va avea aceeași boală, când va ajunge la aceeași vărstă și poate și alte boli genetice de-a lungul cronologiei sale.
Deci, Bob, după ce a experimentat mai mult timp, poate oferi informații fratelui său ”mai tânăr” despre ceea ce urmează în soarta lor identică.
În acest scenariu, am stabilit un sistem unde curgerea normală a timpului pentru Bob, care a îmbătrânit în mod normal, este, în esență, una superioară ca dimensiune temporală, comparativ cu timpul experimentat de Ace.
Acest fapt preia ideea paradoxului gemenilor și adaugă un strat suplimentar de complexitate - la propriu, o dimensiune suplimentară, care ne face să ne reconsiderăm convingerile înrădăcinate despre timp, despre cauzalitate și despre însăși natura existenței noastre.
Acum, pentru a ne ajuta în următorul nivel al acestui exercițiu de gândire, vom folosi o terminologie mai generală.
În loc de Ace și Bob, vom vorbi despre dimensiuni pe care le etichetăm ca fiind de nivel Alpha și Beta.
Dar, pur și simplu, cercetarea nu se oprește aici, ci o vom extinde pentru a cuprinde dimensiuni chiar mai mari.
Capitolul 3 – O percepție limitată - α-Alfa (3D)
Iată o mică configurare, înainte de a continua cu aceste dimensiuni superioare ipotetice.
Deși experimentăm o existență 3D tangibilă, vedem mediul din jurul nostru în imagini 2D, pe care creierul nostru apoi le interpretează pentru a le crea o senzație de profunzime.
Acest lucru ne oferă, în cele din urmă, o percepție a unei lumi 3D, construită pe baza imaginii bidimensionale, plată, pe care noi o primim.
Un concept similar a fost propus de omul de știință cognitivă - Donald Hoffman.
„Oricare ar fi realitatea, voi nu o vedeți! Vedeți o interfață cu utilizatorul. Dincolo de spațiu-timp există o întreagă lume, cu totul nouă, care face simetrii explicite ce sunt adevărate dacă am percepe-o, dar care nu poate fi văzută în dimensiunea spațiu-timpului.”
Dacă extindem acest experiment de gândire la ființe ipotetice de dimensiuni superioare, să zicem cele existente în a patra dimensiune, probabil că aceste entități ar captura un instantaneu 3D al împrejurimilor lor. Ar putea arăta ca o hologramă 3D în interiorul creierului lor, care ar fi apoi prelucrat pentru a construi o percepție a lumii 4D din jurul lor.
Dar nu este vorba doar despre percepția brută. Cu o dimensiune mai înaltă vine o perspectivă extinsă, care deschide ușile către o înțelegere și mai profundă a realitații.
O ființă de nivel superior ar putea avea o vedere atotcuprinzătoare a lumii noastre 3D și să perceapă timpul ca pe o altă dimensiune navigabilă.
Și la fel ca în analogia noastră cu gemenii, Bob, care este la un nivel superior de înțelegere din cronologia lui Ace, este ca și cum ar vedea de sus, ca o pasăre, întregul labirint de până acum.
Ființe ca Bob pot „vedea” viitorul ființelor de nivel inferior și poate că le și îndrumă spre rezultate specifice, dar nu pentru că au puteri mistice.
Este vorba mai mult despre posibilitatea de a avea o vizualizare completă a peisajului timpului, sugerând o imagine completă a evenimentelor care urmează.
Deci, întrebarea mea acum este: Sunteți gata să urcați la acest cadru de gândire?
Capitolul 4 – dimensiunea β-Beta (4D)
Cufundându-ne mai adânc în conceptul acesta, al timpului multiplu, haideți să explorăm cum ar putea fi realitatea pentru o ființă în dimensiunea Beta.
Această entitate beta percepe timpul destul de diferit de felul în care o percepe ființa alfa, pur și simplu pentru că beta a experimentat data anterioară.
Imaginați-vă existența beta ca și cum ați viziona un film pe DVD, sau Netflix. Vedeți filmele pe care le vizionați la cinema. Ele sunt redate la aproximativ 24 de cadre pe secundă, scenă cu scenă, într-un timp liniar. Nu puteți avansa rapid, sau sări peste nicio parte.
Cu toate acestea, nu este cazul entitatăților beta. Ele pot derula rapid înainte sau înapoi, la scene specifice din viața lor.
Cele pe care le găsesc plăcute, le pot retrăi: momente diferite, evenimente diferite, deplasându-se într-o progresie neliniară, prin cronologia lor (prin linia lor temporală) – sfârșit, început și mijloc, sau în orice ordine dorește se fapt.
Sper că asta vă aduce aminte de ceva! - Scena din filmul ”Interstelar”(2014).
NT:
- TESSERACT este o structură enormă, hipercubică, asemănătoare unei rețele și un mijloc de comunicare pentru ființele în vrac, pentru a exprima acțiunea prin gravitație cu NASA.
Ființele în vrac pot percepe cinci dimensiuni spre deosebire de patru, capabile să vadă fiecare moment din trecut, prezent și viitor. Ființele în vrac pot influența gravitația în oricare dintre aceste intervale de timp.
Este un exemplu perfect al dimensiunii beta. Cooper, în cadrul constructului multidimensional al Tesseractului, are capacitatea de a accesa orice moment în timp, o anumită locație: dormitorul fiicei sale.
El nu se uită doar la aceste momente care se desfășoară liniar, ca o entitate alfa. El este capabil să sară în cadrul cronologiei istoriei camerei.
De fapt, el poate alege orice eveniment anume care îi place, în ce ordine și de câte ori dorește.
Revenind la punctul nostru de vedere, această dimensiune Beta este un salt masiv de la percepția liniară a timpului a ființelor ipotetice Alfa, cele ca noi.
Noi ne mișcăm prin realitate o dată, pe rând, de la un moment la altul.
Din moment ce vorbim despre o mai profundă înțelegere a realității, de ce este nevoie pentru a vedea cu adevărat o imagine mai mare, de ansamblu? Poate mai mult decât este capacitatea lui beta, pentru a avansa rapid în timp și de a retrăi momente diferite.
Pentru asta, trebuie să facem un pas spre o dimensiune mai ridicată, la o dimensiune pe care am numit-o Gamma.
Capitolul 5 – dimensiunea γ-Gamma (5D)
Imaginați-vă o lume în care fiecare moment al existenței, fiecare decizie, fiecare întorsătură a vieții voastre este expusă în fața voastră.
Nu mai ești în interiorul simulării, nu mai interacționezi doar cu ea. În schimb, ești un străin care caută înăuntru și ții întreaga cronologie în mâna ta.
Aceasta este realitatea Gama.
Într-un fel, o entitate gamma percepe toate secvențele cronologiei beta, simultan.
Acest nivel sporit de conștiință transcende simpla progresie a momentelor, permițând o observare atotcuprinzătoare a întregii fâșii de timp de film, chiar înainte ca acea cronologie să fie jucată.
Apare o întrebare profundă:
Dacă ai putea accesa o asemenea dimensiune ipotetică?
Ei bine, la acest nivel, nu doar trăiești prin momentele de viață. Ai vedea fiecare cadru, fiecare moment de timp ca parte a unei imagini coerente mai mari, progresul tău ca om.
Măreția percepției gamma stă în capacitatea ta de a diseca fiecare cadru, fiecare punct de date, într-un număr aproape infinit de moduri.
Doriți să măsurați intensitatea emoțiilor pe care le-ați experimentat la un moment dat? Graficul are o variabilă pentru asta.
Dacă ești interesat să-ți cunoaști valoarea netă în mod progresiv, de-a lungul vieții tale, există o linie care urmărește suișurile și coborâșurile călătoriei tale financiare. Chiar și aspectele fizice ale existenței tale pot fi cuantificate, cum ar fi o variabilă pentru numărul de riduri de pe fața ta, în fiecare moment al vieții tale. Concluzia ar fi că, se pare că ai urmărit o rutină specifică de îngrijire a pielii în timpul adolescenței, rezultând o reducere semnificativă a ridurilor.
Oricum, este vorba de a avea capacitatea de a vizualiza toate cadrele deodată, în esență, din perspectiva asemănătoare unui ”ochi de vultur”.
„Dacă mergi într-o dimensiune superioară, nu este nerealist să gândești că ieși din dimensiunea timpului, căci acum te uiți la timp ca și cum te-ai uita la spațiu și poți sări în orice moment, să-l retrăiești.
Nu știm încă dacă poți interfera cu evenimente care s-au petrecut deja. Dacă întreaga ta cronologie este deja acolo, ce înseamnă să sari în ea si apoi să schimbi ceva?"
Adevărat, asta nu înseamnă că gama poate schimba trecutul sau viitorul cu ușurință.
De exemplu, percepția gamma ne-ar permite să ne modificăm rutina de îngrijire a pielii, poate reducand si mai mult numarul ridurilor și această schimbare ar exista încă în limitele cronologiei noastre originale.
Dar dacă ne dorim să vedem nu doar filmul care deja este viața noastră este în prezent, dar și nenumăratele posibilități a ceea ce ar putea fi?
Pentru asta, trebuie să transcendem mai departe, în tărâmul Deltei.
Capitolul 6 – dimensiune δ-Delta (6D)
Făcând un alt salt în aceste dimensiuni superioare, acum ne aventurăm în lumea Deltei, cel al planului lumilor posibile.
În acest domeniu, percepția depășește simpla experimentare a posibilităților diferite.
În timp ce Gamma poate identifica și interveni în cronologia căutată,
Delta are deja spectrul complet al posibilităţilor expuse chiar în fața ochilor.
Luați în considerare din nou acest grafic.
Aceste așa-numite ramificații, care erau linii punctate în percepția gama, devin clar tangibile pentru Delta.
Ele se răspândesc în toate direcțiile - fiecare decizie, fiecare secvență/succesiune potențială de evenimente se desfășoară ca un copac viu.
Fiecare ramură reprezintă un rezultat unic, o narațiune distinctă a existenței noastre.
S-ar putea să vă amintiți scena razbunării din filmul ”Infinity War”, când dr. Strange privește/pătrunde în viitor, pentru a vedea toate rezultatele potențiale ale bătăliei cu Thanos.
„Aștept cu nerăbdare în timp, pentru a vedea viitorul final, pentru a vedea toate rezultatele posibile.” - spune el.
Permiteți-mi să vă explic clar acest lucru:
El nu prezicea lucruri întâmplătoare, excentrice. De fapt, el vedea fiecare rezultat potențial, toate cele 14 milioane de căi diferite, posibile, către o victorie împotriva lui Thanos.
În contextul nostru, dr. Strange întruchipa nivelul Delta.
O altă analogie potrivită pentru perspectiva Delta ar putea fi cel al unui antreprenor experimentat în stabilirea unei noi afaceri.
Tipii ăștia nu operează cu presupuneri, nu se angajează în încercări și erori, pentru că pot implementa o strategie specifică pentru circumstanțele lor și știu pașii exacți pentru a-și atinge ținta dorită - ținta lor de afaceri.
Acesta este tărâmul Deltei, un tărâm al conștientizării absolute. Aici, labirintul cronologiilor și rezultatelor sunt vizibile, iar cursul evenimentelor de-a lungul cronologiilor multiple nu este un mister care să fie scos la iveală.
În tot acest timp, am operat în baza unei ipoteze specifice, anume că fiecare cale la care ne-am gândit provine dintr-un început comun: punctul de origine.
Acesta reprezintă, evident, un caz cu totul special.
Ce s-ar întâmpla dacă condițiile inițiale ar fi ușor diferite?
Ce s-ar întâmplă dacă punctul de geneză al acestor numeroase cronologii s-ar modifica foarte ușor (NT: s-ar deplasa usor pe alte coordonate vecine)?
Labirintul ar rămâne același, ca și cum ar fi compensat cu câțiva pixeli?
Pentru a rezolva acest lucru, trebuie să ne aventurăm în lumea lui Epsilon.
Capitolul 7 – dimensiunea ε-Epsilon (7D)
Conform teoriei haosului, chiar și o mică modificare a condițiilor inițiale poate duce la rezultate drastic diferite: Efectul fluture în toată gloria lui imprevizibilă.
Cheia aici este Condițiile Inițiale, starea de plecare din care totul se desfășoară.
Într-un sistem simplu, ca un pendul care se balansează înainte şi înapoi, cunoaşterea condiţiilor iniţiale ne poate permite să prezicem exact ce va face sistemul în viitor.
Dar nu este cazul sistemelor complexe, așa cum este sistemul cu pendul dublu, care adaugă un al doilea pendul la sfârşitul primului.
Interacțiunile dintre aceste elemente introduc o sensibilitate la condițiile inițiale. O mică modificare va duce, în cele din urmă, la rezultate dramatic diferite.
Gândiți-vă la următoarele cazuri. În contextul ridurilor pe chipul unui individ: Ce se întâmplă dacă un copil se naște din părinți diferiți, căci, în esență, aceasta este o mică schimbare in starea initială? Va rezulta o nouă combinație de material genetic, iar copilul ar avea cu totul alt model genetic.
Pe măsură ce copilul crește, modelul de riduri ar putea fi complet diferit de ceea ce ar fi fost în cronologia originală.
Sau, ce se întâmplă dacă ne uităm la contextul de afaceri? Și ne-am putea întreba ”Dacă ar fi început o afacere cu trei ani mai devreme? Poate înainte de pandemie? Sau dacă capitalul de pornire ar fi fost diferit?”
Aceste modificări ale condițiilor inițiale ar putea modifică dramatic traiectoria afacerii.
Poate că ești mai familiarizat cu acesta: Reglajul fin al universului.
Luați de exemplu constanta gravitațională - valoarea care guvernează forța gravitațională. Dacă ar fi puțin mai puternică, materia s-ar prăbuși cu totul. Dacă ar fi puțin mai slabă, s-ar putea ca stelele să nu se formeze deloc. Universul nostru ar fi o întindere vastă, rece și fără viaţă.
Aceasta este puterea potențială a teoriei haosului la acest nivel. Ființe ipotetice care ar putea accesa lumea Epsilon, posedând un control expansiv asupra existenței lor, datorită capacităţii lor de a percepe diferite condiții inițiale.
Aceste entități sunt capabile să-și vadă realitatea, toate bazate pe un punct de plecare diferit.
În loc să fie legate de o linie temporală singulară, ființele Epsilon pot cerceta/sonda celelalte puncte inițiale de existență.
(Explicația succesiunii de imagini de mai jos: Din punctul in care sunt, ele pot ajunge/coboarâ la originea căii pe care se află și trece pe altă origine.)
Pentru cei care pot accesa acest nivel, reprezintă o libertate extraordinară faptul de a explora, experimenta și de a avea experiențe într-o mare gamă a realităţilor alternative.
Tocmai când credeai că, călătoria noastră nu poate să se aventureze mai departe, am putea urca ipotetic într-un şi mai profund nivel de existență.
Vedeți, ce s-ar întâmpla dacă am putea face o hartă a vastului plan al posibilelor condiții inițiale, adică, fiecare dintre imaginabile, cu toate aceste puncte de plecare diferite ale existenţei?
Și ce se întâmplă dacă această matrice extraordinară de realități alternative ar putea fi înțelese ca un singur ”teanc” inteligibil?
Bun venit, în timp ce ne aventurăm în lumea Lambda!
Capitolul 8 – dimensiunea λ-Lambda (8D)
Înaintând de la nivelul Epsilon, ajungem în tărâmul Lambda, sau planul condiţiilor iniţiale diferite.
Imaginează-ți fiecare variație a condițiilor inițiale ca o foaie de hârtie, fiecare reprezentând o realitate diferită, care este susținută de punctul său unic de plecare.
Cea mai bună parte este că o entitate capabilă, accesând acest nivel, ar putea vedea, nu doar unul sau doi, ci întregul teanc de hârtii, dintr-o dată, o mare bibliotecă, a tuturor începuturilor posibile și căile către care duc în cele din urmă.
Entitățile cu capacitate de acces la nivelul Lambda seamană cu păpușarii pricepuți, orchestrând un teatru cosmic de posibilități infinite.
S-ar putea să vă întrebați, care este semnificația? Care sunt manifestările de a putea mânui această amploare extraordinară a puterii?
Ei bine, revenind la exemplul nostru de afaceri, cu puterea lui Lambda, este ca și cum ai avea o intuiție unică pentru a discerne ce idee de afaceri și cu exact cât capital inițial vei obține rezultatele optime?
Sau, poate vrem să ne adâncim într-un aspect mai personal. Imaginează-ți posibilitatea de a te naște din părinți diferiți, poate într-o altă țară, sau într-o altă eră.
Din moment ce ai cunoștințele complete despre aceste baze de date cu posibile începuturi, ai capacitatea remarcabilă de a alege o cale de viață specifică, acel singur plan care ar duce la cea mai liniștită viață a ta.
Este important de reținut că haosul de potențialități diferite este încă acolo, dar entitățile Lambda pot naviga prin acest haos cu scop, cu intenționalitate si precizie. Ele ar ști exact câtă investiție de capital să facă pentru a conduce afacerea și ar ști exact părinții din care ar trebui să se nască. Ei nu văd doar toate viitoarele posibile din diferite începuturi, ci ei îl aleg pe cel optim.
O ilustrare bună a lumii Lambda este în filmul ”Mr. Nobody” (2009).
Nemo este ultimul om muritor de pe viitorul Pământ. El are capacitatea de a-și aminti trecutul în mai multe intervale de timp posibile și divergente, fiecare pe baza unor decizii inițiale cheie, care duc la rezultate foarte diferite.
„Fiecare cale este calea cea bună/dreaptă”. (spune Mr.Nemo)
La fel ca Nemo, o entitate Lambda ar putea naviga printre posibilele sale existențe, alegându-și setului optim de condiții inițiale după care să trăiască.
La urma urmei, dimensiunile mai mari conferă o abilitate - pe cea de a lua decizii bine informate cu privire la căile preferate.
În urmărirea unui anumit scop există o tranziție de la ”a vedea indiciile vizuale” la ” a utiliza aceste indicii vizuale”.
Acest nivel este despre perfecţionarea pe calea ideală, dintr-o mare de probabilităţi cu începuturi diferite.
Dar oare există mai multe lucruri pe care le-am ratat? Am terminat cu explorarea hiperspațiului?
Ce se întâmplă dacă teancurile noastre îngrijite de hârtie nu sunt toata imaginea?
Bine ați venit în lumea Sigma!
Capitolul 9 – dimensiunea σ-Sigma (9D)
Am omis un detaliu crucial. Vedeți, în toate discuțiile noastre anterioare, de la Alfa la Lambda, am funcționat întotdeauna sub o singură presupunere cheie:
Legile fizicii noastre sunt veșnic consistente.
Teancul metaforic de hârtie era legat după același set de reguli - aceeași gravitație, aceeași viteză a luminii, aceeași cauză și efect.
Nu este mai degrabă antropocentric de văzut cosmosul în acest fel?
Și dacă am pune la îndoială consecvența legilor noastre ale fizicii? Dacă în unele colțuri îndepărtate ale hiperspațiului, se aplică reguli diferite? Poate acolo unde efectele preced cauzele, sau acolo unde timpul ar putea să nu fie liniar, sau ar putea fi locuri unde există o gravitație diferită, o forță de respingere, în loc de atragere?
Acesta este esenta nivelului Sigma.
Legile fizicii sunt doar o altă variabilă în marea ecuație cosmică. Nu schimbăm doar modul în care vedem ramificarea liniilor temporale, sau condițiile initiale. Schimbăm regulamentul în sine, schimbăm diferitele legi fizice.
Luați în considerare, din nou, procesul de îmbătrânire despre care am vorbit.
În realitatea noastră, îmbătrânirea este asociată cu schimbări în fizicul nostru. Ne naștem tineri, îmbătrânim și în cele din urmă murim.
Dar dacă un set alternativ de legi fizice ar trebui să inverseze acest proces, astfel încât s-ar putea să te naști bătrân și să mori tânăr?
Sau, să ne imaginăm un univers în care timpul nu respectă regulile pe care le cunoaștem.
Filmul ”Tenet” (2020) se adâncește în acest concept. Unele personaje chiar experimentează timpul în sens invers. Și în ceea ce privește fenomenele cosmice mai largi, luați în considerare legile care guvernează comportamentul universului însuși.
De exemplu, dacă gravitația ar fi prea puternică, galaxiile, stele și viața așa cum o cunoaștem nu ar putea exista.
Dar poate într-o cutie diferită, un astfel de univers ar putea prospera foarte bine sub această gravitate extremă.
„S-ar putea ca alte evenimente big bang să aibă în ele legi diferite ale fizicii.
Dacă treci de la un univers la altul, iar sarcina electronului este diferită, toți atomii tăi s-ar putea comprima.”
Din nou, acest lucru ne readuce la conceptul de Reglaj Fin.
Universul nostru pare a fi reglat fin pentru viață, ceea ce înseamnă mici variații ale constantelor fizice, pe care le etichetăm așa după cum le știm ca imposibile.
Dar la nivelul sigma, valori diferite pentru aceste constante ar putea da naștere unor universuri viabile, tărâmuri cu legi fizice complet diferite și poate forme de viață distincte.
Acest lucru ne determină cu adevărat să ne întrebăm nu doar cum stau lucrurile, dar și cum ar putea fi acestea sub un întreg set diferit de legi fizice.
Capitolul 10 – dimensiunea ω-Omega (10D)
În sfârșit, Omega - marea finală în explorarea noastră a realităților multidimensionale.
Entitățile de la acest nivel sunt la curent cu existența unui număr infinit de cutii, fiecare cu propriul său set de legi fizice.
Tot ce poate fi imaginat există undeva în această matrice infinită. Conceptul de ”imposibil” încetează să mai existe.
S-ar putea să găsiți o realitate în care planetele nu se învârt în jurul stelelor, sau acolo unde culorile sunt percepute ca sunete, sau chiar acolo unde conceptul abstract al timpului nu există.
Orice realitate imaginabilă, orice concept abstract care ar putea fi vreodată visat are propriul loc în această infinită expansiune, chiar și relitatea de dincolo de cea mai îndrăzneață imaginație.
Una dintre consecințele acestei idei este că, dincolo de timp, produceți ”petice” de o varietate din ce în ce mai mare, astfel încât orice posibilitate imaginabilă care poate apărea adăugată, ca într-un ”plasture”.
O entitate ipotetică capabilă să acceseze dimensiunea Omega nu este doar pentru a juca jocul. Ea creează jocuri noi, realități noi și cadre cu totul noi pentru existență.
Conceptul de determinism ar putea prelua un nou sens în dimensiunea Omega.
Cu cunoștințe despre toate cutiile posibile, o entitate Omega ar putea determina cursul evenimentelor din toate acestea, nu doar într-un singur univers, ci în toate.
Acesta este un nivel de înțelegere, care merge dincolo de orice putem noi înțelege, entitățile Alfa - ființe tridimensionale care trăiesc într-o lumea cu patru dimensiuni – și care poate înțelege pe deplin totul.
Întrebarea existențială
Pe măsură ce încheiem această explorare a existenței multidimensionale, rămâne să ne gândim la o întrebare existențială:
În primul rând, de ce există aceste cutii, aceste universuri, cu legile lor fizice unice?
Cine le-a pus acolo?
Există oare un mare designer care stabilește parametrii și observarea posibilităților infinite care se desfășoară?
Este important să ne reamintim că percepția noastră asupra realității este modelată de dimensiunea in care existăm.
Și deși misterele universului nostru sunt vaste, călătoria noastră de înțelegere este ceea ce ne face oameni.
Cum influențează această înțelegere perspectiva din propria ta viață?
Amintiți-vă să continuați să explorați, pentru că fiecare experiență din viața noastră adaugă un nou sens la existenţa noastră.
Traducere si adaptare: Aur-As
Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=azpUG2GUzFI
Să vă fie cu folos! 💖
