Evolutia Constientizarii - Conversatie intre Neale Donald Walsch si Eckhart Tolle

N.D.W. :  Crezi tu ca este usor sa pierzi sansa de a vorbi cu Eckhart Tolle? In privinta asta, esti nebun!

Sa va fie cu folos!❤

99% nu vor trece acest test! Vedeti cat de gresita este perceptia voastra. - Bruce Lipton

https://www.youtube.com/watch?v=_YHs5WdYEUY&feature=youtu.be

"Ceea ce crezi iti creaza viata, atat in interior, cat si in exterior!

Personalitatea noastra este deja formata la varsta de 2 ani si aceasta va fi personalitatea pe care o vom exprima pe timpul vietii, pana cand o vom schimba."

Sa va fie cu folos! ❤

Greta Thumbe si cine/ce se-ascunde in spatele ei.

Zilele acestea mi-a atras atentia un eveniment mult mediatizat la nivel mondial, anume mesajul transmis la ONU de catre un copil, adolescent acum, Greta Thumbe, care, in media este catalogat drept o "veche" militanta ecologista, daca putem spune asta despre un tanar(!?)

Acesta este al doilea personaj, dupa "dr." Keshe, care mie, si nu doar mie, imi produce fiori. Despre Keshe am vorbit acum cativa ani (Keshe - aici), iar despre aceasta fatuca voi vorbi chiar acum.

Privind-o cu multa atentie, analizandu-i mimica fetei, tonul imperativ, impertinenta si atitudinea corporala, concluzia la care am ajuns este ca acest "copil" se comporta ca si o clona manipulata. Un copil nu poate avea o asemenea ura acumulata in ochi, asemenea grimase si o tenacitate iesita din comun, chiar daca militeaza pentru un scop asa-zis nobil. Voi explica mai jos de ce spun "asa-zis nobil".

Este adevarat ca s-au nascut atatia copii indigo, sau de cristal, care au venit pe Pamant cu misiuni speciale, cele de a salva planeta, dar atitudinea lor este complet diferita de a "copilului' Greta Thumbe. Aceia nu produc fiori, ci te atrag prin lumina pe care ei o emana si datorita sufletelor lor deschise. Pe fata lor poti citi o iubire profunda, neconditionata (! nu iubirea mult vehiculata, omeneasca, egoista) si o fermitate, care impun un respect pornit din inima, indiferent de varsta pe care o ai.

Dar sa revin la subiect! Practic, celor care sunt naivi, le pot spune ca aceste idei de "salvare a planetei", sunt inoculate in constiinta colectiva de foarte, foarte multi ani, de catre elitele conducatoare, care speculeaza orice moment, idee, sau chiar inventeaza situatii si probleme, pentru a stoarce energii joase, de furie, manie, durere, etc., de la populatiile credule, mentinandu-le intr-o sclavie mascata, prin intermediul sistemelor bancare si farmaceutice.

Mecanismul este simplu, iar elitele il cunosc, spre deosebire de omenirea ignoranta, in marea ei majoritate.

Iata cum stau lucrurile: energiile negative pe care le emanam, noi oamenii cu suflet, in mod emotional,  fac sa se intample toate aceste dezechilibre ale planetei, adica dezastrele naturale, din cauza faptului ca ne gandim mereu la ele, dandu-le din puterea noastra, stimulati fiind de efectele vizuale, auditive si de stirile transmise de media, deci de frica, intr-un final. Profitorul principal care se hraneste cu fricile noastre, cu durerile noastre, este elita conducatoare, care se afla in umbra, nestiuta, si care-i are drept unelte principale pe marii magnati ai Pamanului.

Iata mai jos, chiar prelucrarea discursului Gretei, de a carei mimica si ton se profita la maxim si este amplificat, prin efectele despre care vorbeam. Mai intai a fost "fabricat" discursul, ca apoi sa fie dublat in stil "metalica" si distribuit repede pe YouTube, la cald, spre obtinerea unor efecte maxime asupra oamenilor creduli.

Chiar infiorator!

Ma intreb: oare parintii ei unde sunt si daca aproba toata activitatea ei? Inclin sa cred ca ei nu exista, sau exista unii formali.

De fapt, repet, oamenii sunt cei care le dau putere si creaza aceste dezastre, din cauza ignorantei, a nestiintei, a credulitatii si a lacomiei care ii guverneaza, dar as mai adauga ca si din cauza tiparelor dobandite din generatie in generatie - tipare care au fost implementate cu mult timp inainte, din vremuri stravechi - deoarece elitele insele si-au transmis stiinta si puterea din generatie in generatie, prin inrudire intre ele, pastrand ermetic secretele! Niste degenerati pana la urma, care-si vor gasi nasul, in mod sigur!

Pentru o intelegere si mai clara, putem face o paralela cu ceea ce se intampla cu "VIP-urile" in media: daca ele nu ar mai fi bagate in seama de catre presa, acestea si-ar pierde puterea! Si ca sa fiu putin malitioasa si divagand putin de la subiect, va intreb: unde ii este mai bine Elenei Udrea, decat in tara? In Coasta Rica era un nimeni, iar aici este bagata in seama si si-a recapatat statutul de "vedeta politica", desi asupra ei planeaza multe suspiciuni de ordin penal. Este in colimatorul presei si se simte bine cand este bagata in seama, se hraneste cu energiile celor care o privesc. La fel se intampla si cu orice pitipoanca, cu orice lichea interlopa, sau politica, dar si la nivel macro, cu ideile manipulatoare asupra carora ne aplecam atentia mai mult decat trebuie si carora le conferim puteri sporite.

Concluzia este ca noi suntem cei vinovati, ca sa spun asa, desi, practic, nu exista vinovatie, ci doar experienta pentru care ne-am incarnat pe Pamant si pentru care am venit sa o intelegem, adica sa ne facem o lectie ... insa aceasta este alta poveste.

Dar sa revin la "micuta militanta". Cum spuneam, ea este pur si simplu o unealta, careia i s-a inoculat un program, ca si unui calculator, care executa o activitate, intocmai ca un robot neobosit.

Noi trebuie sa stim ca planeta noastra este vie si ca reactioneaza ca si un om bolnav, cand sufera: ba are friguri, ba transpira, ba are bufeuri, sau alergii, sau paraziti.

Trebuie sa stiti ca, daca se petrece un fenomen de incalzire globala, el a fost initiat cu mult timp inainte, tocmai pentru a se intampla in aceasta perioada, deoarece asa a fost planificata in agenda profitorului. S-a inceput cu raspandirea incet-incet a unor idei, folosindu-se massmedia intr-o proportie covarsitoare, lucratorii fiind platiti gras pentru asta. Apoi, generatiile tinere au inceput a fi manipulate, prin desenele animate ale lui Disney si jocuri, dar au contribuit si vedetele, fie actori, fie cantareti, fie jurnalisti cu notorietate. Tavalugul s-a rostogolit si a prins dimensiuni fantastice.

La fel s-a intamplat si cu amplasarea oraselor la nivelul, sau chiar sub nivelul marii, care lesne sunt supuse inundatiilor. Pai ce om cu scaun la cap isi construieste o casa pe fundul unei vai? Cine a initiat aceasta idee si a finantat-o atat de mult, pentru ca sa prinda la oamenii creduli? Pur si simplu i-au spalat pe creier cu tot felul de facilitati si au mizat pe lacomia acestora, care sunt guvernati de stomac, de afaceri si de distractie. 

 Toate aceste informatii le puteti gasi pe net, dar si in miniserialul de 7 episoade intitulat "Dezvaluirea holografica".

Firul cronologic, istoric de fapt, s-a derulat cam asa: mai intai, elitele au avut nevoie de oameni si i-a lasat sa se inmulteasca, pentru a profita de pe urma muncii acestora, iar acum ii omoara in masa, prin dezatrele "naturale" provocate de insesi victimele, pentru a se hrani cu energiile lor joase ... si ciclul se repeta, oamenii fiind prinsi intr-o matrice a reincarnarilor, intrucat, la trecerea dincolo, li se arata cat de pacatosi au fost si ca trebuie, (!) sa-si dea acordul sa revina pentru a-si spala vinovatiile (filmul vietii!). Deci, daca nu le dam acordul ce se va intampla? Simplu: vom fi entitati eliberate din matricea dualitatii si nu vom mai fi material de manipulat pentru a furniza hrana reptilienilor, sub forma de energie de frecventa joasa. Ei nu pot face nimic fara consimtamantul nostru! ... asta trebuie sa stiti! Folosesc fel si fel de metode pentru a ne pacali!

In incheiere, sperand ca v-am starnit putin interesul asupra subiectului si asupra ideii de a mai reveni sau nu pe Pamant, va propun sa judecati singuri, sa va documentati mai mult asupra subiectului MANIPULARE, sa discerneti orice informatie, fara a o prelua pur si simplu si a o decreta drept adevarata, adica, sa va treziti! Nici pe mine nu trebuie sa ma credeti, pana nu verificati singuri!

In link-urile de mai jos puteti vedea si parea altora, referitor la Greta:

https://www.g4media.ro/greta-thunberg-daca-liderii-mondiali-vor-opta-sa-ne-dezamageasca-generatia-mea-nu-i-va-ierta-niciodata.html

https://www.justitiarul.ro/salvati-planeta-sau-salvati-o-pe-greta/

https://www.hotnews.ro/stiri-international-23385748-sondaj-parere-iti-creeaza-greta-thunberg-tanara-militanta-tema-schimbarilor-climatice.htm

https://actu.orange.fr/societe/videos/greta-thunberg-la-jeune-militante-ecologiste-boycottee-par-plusieurs-deputes-de-l-assemblee-nationale-CNT000001hoArW.html

PS: Adaug o imagine foarte sugestiva, a unei papusi/personaj de desene animate, care seamana foarte tare cu "fetita" Greta, asemanarea fiindu-mi prezentata de o prietena.

Sa va fie cu folos!

Terence McKenna - ultimul cuvat

Un interviu de exceptie, luat cu cateva luni inainte de a trece dincolo.

Terence McKenna a fost un explorator psihedelic foarte cunoscut peste ocean, care a studiat beneficiile Ayhuascai si ale celorlalte plante cu efecte psihedelice.

Din interviu, vom intelege cauza pentru care ele sunt interzise in mare parte, intrucat conducatorii nu au interes ca oamenii sa se trezeasca, sa-si de-a valul jos de pe ochi si sa afle adevarurile universale. Ei ne doresc a fi sclavi, angrenati intr-un intreg sistem de stoarcere de energii, prin concernele farmaceutice, medicina si prin sistemele bancare.

As mai adauga, ca informatie, ca, noua romanilor, ne este mai cunoscut cehul Stanislav Grof, psiholog renumit, emigrat in SUA dinaintea ruperii cortinei de fier si care are aceleasi preocupari cu Terence McKenna, inca de prin anii '50. El a scris o serie intreaga de carti, printre care si Respiratia holotropica, o metoda creata de el insusi, prin care se obtin efecte psihedelice, asemanatoare plantelor folosite de catre samani.

In link-ul de mai jos puteti viziona interviul, sau citi traducerea in text.

https://dinamikro.blogspot.com/2019/09/terence-mckenna-ultimul-cuvant.html

Multumim lui Paul Marian pentru traducere si pentru ca ne-a adus informatia! ❤

Sa va fie cu folos! ❤

Cautatorul Adevarului - Mooji

Cand incepem sa numaram, cu ce incepem?

1, 2, 3, 4 ... hmm?

Tu esti "zero".

Fii zero!

Asa deci, cand se numara boabele de fasole,

tu nu vei fi inclus.

Fii zero!

Daca intelegi ce spun eu, chiar imediat,

esti liber.

Sa va fie de folos! ❤

"Ușa e deschisă" și "Pâmantul" - Sri Aurobindo

                                 Mama (Mirra Alfassa) Sri Auribindo 

                                                   Satprem

* Sri Aurobindo si, mai târziu, colaboratoarea sa, Mama, sunt cei care au descoperit cheia schimbării eficiente a omului, prin accesarea conștiinței celulare.
Satprem este cel care a dus mai departe cunoașterea lor.


"Moartea trebuie să fie depășită; nu mai trebuie să se moară. 
Acest lucru este foarte clar."
Mama

"Nu pentru cancer trebuie să găsim un tratament, ci pentru moarte.
Satprem

Ușa e deschisă

(Sri Aurobindo :) Când vorbesc despre rezistența lumii materiale, nu mă refer la lumea materială exterioară, ci la materialul subtil. Există materialul subtil și cel exterior și când spun că materia este impenetrabilă, vreau să spun că materialul subtil nu a acceptat Adevărul. 

Astfel, "retragerea" lui Sri Aurobindo nu a fost aproape deloc o retragere. El lucra doar în singura substanță care contează cu adevărat, cea care deține puterea de a schimba viața. Prin urmare, vom avea nevoie în mod constant să ne "adaptăm" la această percepție complet diferită a realității, pentru a-l urma pe Sri Aurobindo; va trebui să folosim intuiția ca un prim pas spre o înțelegere mai completă și mai concretă, să sarim peste rațiune, a cărei arie de acțiune este prea limitată. La urma urmei, dacă obiectivul nostru este de a schimba lucrurile în profunzime, trebuie să folosim mijloacele adecvate. Motivul și legile ei rigide au utilitatea lor de a manipula și de a opera în lumea noastră externă, dar dacă vrem să schimbăm legile, trebuie să ajungem la rădăcina legilor.

Pământul

Pericolul acestor lumi "invizibile", desigur, este că ele sunt extrem de atractive. Ele sunt mult mai vaste și mai bogate decât lumea superficială în care trăim, făcute dintr-o substanță infinit de suplă și, mai presus de toate, ele dețin o adevărată putere de acțiune atunci când știm cum să acționăm acolo. Prin urmare, în și pentru ele însele, ele exercită o atracție puternică, la care mulți au cedat. Din perspectiva lor infinită și veșnică, pământul nostru sărac, temporal și grosolan, este o figură destul de diminuantă. Lăsați această sferă mică și imperfectă să se deplaseze oriunde s-ar putea - ce contează! - suntem ancorați într-o substanță nemărginită și veșnică, pentru totdeauna lipsită de răsturnări pământești.

Din păcate, această atitudine, inevitabil, duce la o mică contradicție: de ce să fii născut într-un trup făcut din materie pământească, dacă este mai simplu să părăsești pământul și să trăiești în nori? Poate există un motiv pentru nașterea noastră într-un corp format din atomi materiali și celule materiale. Și poate că nimic nu va fi vreodată îndeplinit, fericit, sau și mai mult - atâta timp cât această întrebare nu a găsit un răspuns integral, armonios și material?

Astfel, de la început, Sri Aurobindo ne atenționează:

Sunt preocupat de pământ, nu de lumile de dincolo, doar de dragul lor; este o realizare terestră pe care o caut și nu un zbor spre vârfurile îndepărtate. 

La fel afirma și Mama (*colaboratoarea lui Sri Aurobindo) :

Aceasta este întotdeauna o posibilitate - de a scăpa, mergând în altă parte. Mulți oameni au făcut-o. Au plecat în altă parte, într-o altă lume mai mult sau mai puțin subtilă. Vedeți, există milioane de modalități de scăpare, dar există o singură modalitate de a rămâne, care este un curaj și o rezistență reală, este acceptarea tuturor aspectelor de infirmitate, neputință, neînțelegere - apariția, da, a unei negări a Adevărului. Dar dacă cineva nu acceptă asta, lucrurile nu se vor schimba niciodată! Cât despre cei care vor să rămână mari, luminoși, rezistenți, puternici și așa mai departe, ei bine, lasă-i! - ei nu pot face nimic pentru pământ. 

Și asta:

(Mama :) Uneori se simte că există un secret extraordinar de descoperit și este chiar aici, aproape de vârful degetelor, iar unul este pe punctul de a fi prins, pentru a se face cunoscut. . . . Uneori, pentru o secundă, ai o licărire a Secretului; există o deschidere, iar apoi se închide din nou. Apoi, din nou, vălul este îndepărtat pentru o secundă, și cineva știe un pic mai mult. Ieri Secretul a fost chiar acolo, complet clar, complet deschis. . . . Și, am văzut acel secret; Am văzut că în materia pământească, pe pământ, Supremeul devine perfect.

Motiv

Prin urmare, pământul este punctul nostru real de interes. Este o soluție fizică la problema lumii pe care o căutăm. Dar mijloacele noastre de a atinge scopul vor fi spirituale, îndreptate spre interior, pentru că ele singure pot atinge cauzele profunde ale lucrurilor, adevăratele izvoare ale mecanismului vieții.

(Sri Aurobindo :) Eroarea motivului practic este o supunere excesivă față de aparență,  care se o poate simți imediat ca real și un curaj insuficient în a transporta fapte profunde ale potențialității la concluzia lor logică. Ceea ce este, este realizarea unei potențialități anterioare; potențialitatea prezentă este un indiciu pentru realizarea viitoare. Și aici potențialitatea există, pentru că stăpânirea fenomenelor depinde de cunoașterea cauzelor și a proceselor lor și, dacă cunoaștem cauzele erorii, durerii, morții, putem lucra cu oarecare speranță pentru eliminarea lor. Căci cunoașterea înseamna putere și stăpânire. De fapt, noi urmărim ca pe un ideal, pe măsură ce facem posibilă eliminarea tuturor acestor fenomene negative, sau adverse. Căutăm, în mod constant, să minimalizăm cauzele erorilor, durerilor și suferințelor. Știința, pe măsură ce cunoștințele sale cresc, visează la reglementarea nașterii și la prelungirea vieții pe o perioadă nedeterminată, dacă nu chiar de a cuceri moartea. Dar pentru că avem în vedere numai cauze externe sau secundare, putem doar să ne gândim la îndepărtarea lor de la distanță și nu la eliminarea rădăcinilor actuale împotriva cărora ne luptăm. Și suntem atât de limitați, deoarece ne străduim să înțelegem percepțiile secundare și nu cunoașterea rădăcinilor, deoarece cunoaștem procesele lucrurilor, dar nu și esența lor. Ajungem astfel la o manipulare mai puternică a circumstanțelor, dar nu la un control esențial. Dar dacă am putea înțelege natura esențială și cauza esențială a erorii, a suferinței și a morții, am putea spera să ajungem la o stăpânire asupra lor, care nu ar trebui să fie relativă, ci întreagă. S-ar putea să sperăm chiar să le eliminăm cu totul și să justificăm instinctul dominant al naturii noastre, prin cucerirea acelui bun absolut, a fericirii, cunoașterii și nemuririi, pe care intuițiile noastre o percep ca fiind starea reală și ultimă a ființei umane.

Este imperios necesar astăzi să ne ocupăm de ambiguitatea "binecuvântărilor" științei, care întotdeauna pare a întruchipa exact opusul calității ei, ca o sămânță a morții în centru. Poate că adevărata problemă a științei este eficiența ei stranie - dacă nu ar fi atât de extraordinar de eficientă, rasa umană ar fi răsturnat-o cu mult timp în urmă și ar fi descoperit Realitatea pe care o ascunde atât de bine.

(Sri Aurobindo :) Toată lumea știe că știința nu este o declarație a adevărului lucrurilor, ci doar o limbă care exprimă o anumită experiență a obiectelor, structura lor, matematica, o impresie coordonată și utilă a proceselor lor - nu este nimic mai mult. Materia în sine este ceva (o formare a energiei poate?), a cărei structură o știm superficial, așa cum ea apare în mintea și simțurile noastre și la anumite instrumente de examinare (despre care se suspectează acum că ele determină în mare măsură propriile lor rezultate, răspunsuri la instrumentul utilizat), dar mai mult decât atât, niciun om de știință nu știe și nu poate ști.

                          Mama si Sri Aurobindo când s-au întâlnit prima oară

Fragment din "Viață fară de moarte" - Satprem/Luc Venet (inițieri trensmise de Sri Aurobindo si Mama)

Traducere si adaptare: Aurelia Asan

Sadhguru - De unde stiu yoghinii secretele Universului?

Aici se poate viziona clipul:
https://youtu.be/kp1AOSSx_yc

"Natura universului poate fi inteleasa, daca stii limbajul Neinsufletitului ...

Cu cat preocuparea pentru supravietuire scade, fiintele umane vor evolua, in mod natural, in perceprea lucrurilor inalte. "

Sa va fie cu folos! ❤

"Oamenii deștepți au puțini prieteni și evită discuțiile fără sens. Iată explicația psihologilor!"

Azi, după poate 2 ani, am întâlnit, pentru a doua oară, acest articol, semn ca nu "a venit" întâmplator, ci ca o confirmare personală, cum că procedez bine în ceea ce fac și că nu sunt o ciudată, ca să mă exprim blând, nicidecum că mă consider „deșteaptă”. 

Nu că mi-aș fi făcut mari probleme, deoarece, pentru mine, doar impresia și părerea mea contează, dar este bine să mai ai o confirmare.

Poate titlul ar fi trebuit să sune altfel, ca de exemplu: „Oamenii înțelepți/treziți/deșteptați/pe drumul inițierii/ etc.”, deoarece mulți se vor simți loviți în orgoliu, sau se vor simți, brusc, deștepți☺, egoul fiindu-le gâdilat.

Si atunci, m-am hotărât să procedez puțin atipic, contrar stilului meu de a posta, preluând un articol al cuiva, fără să-mi aduc niciun aport. Este drept ca mulți procedeaza așa, chiar dacă „fură” articole întregi, de multe ori nepunând sursa, sau punând-o intenționat eronată. 

Acest articol este foarte important și merită împărtășit. Pentru mine, este o dovadă, care-mi arată motivul pentru care nu te simți în largul tău, când întâlnești vampiri energetici ce se agață/lipesc de tine, te sufocă, se transformă intr-un fel de clone jalnice ale tale, se fac că nu pricep „strigătele” tale și-ți storc puterile, prin tot felul de metode parșive. De aceea trebuie asumate hotarâri radicale, folosit „bisturiul” și tăiată și îndepărtată conexiunea (tumoarea) parazitară, toxică.

Trebuie să învățăm să spunem „NU!” de la început, dacă simțim că ceva scârțîie, sau „NU și DESTUL!”, când am făcut prostia să acceptăm, din compasiune, pe cineva care nu merită!

Nu ezitați să „faceți operația chirurgicală!”, pentru că, așa cum spune românul, „Pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești!” și vei avea enorm de multe de suferit ... vei fi supt de puteri.

Dar iată articolul:

„Fără îndoială omul are nevoie de prieteni, iar comunicarea are avantajele sale. Savanții au decis să răspundă la o întrebare: oare comunicarea chiar este necesară pentru fericire și împlinire?

A fost făcută o cercetare specială. Au participat 15 000 de oameni de la 18 la 28 de ani, care trăiesc în locuri diferite și comunică diferit.

O revistă de psihologie a publicat rezultatele care au uimit, dar care s-au dovedit decisive în înțelegerea eu-lui propriu.

Trei concluzii principale ale studiului:

Psihologii-evoluționiști Satoshi Kanazawa de la școala londoneză de economie și Norman Lee de la Universitatea din Singapore au analizat rezultatele studiului, și au făcut câteva concluzii.

În primul rând, oamenii care trăiesc în zone dens populate, de obicei se simt mai puțin fericiți.

În al doilea rând, marea majoritate a oamenilor pentru a se simți fericiți au nevoie de comunicare cu cei care le înțeleg preocupările. Cu cât există mai multă comunicare personală, cu atât mai mare este nivelul fericirii.

În al treilea rând, oamenii cu un intelect ridicat deseori sunt excepție de la regulă.

Cu cât mai înalt este nivelul IQ-ului, cu atât mai puțin omul are nevoie de comunicare permanentă.

Intelectualii simt o plăcere mai mică de la viață atunci când sunt activi din punct de vedere social. Lor nu le place să fie ”veșnicul suflet al petrecerii”.

Oamenii cu un nivel ridicat al intelectului au un cerc mic de comunicare.

Creierul omului cu un intelect ridicat este construit în felul său. Și se referă inclusiv la comunicare. 

Nu e ușor să fii inteligent. În interiorul intelectualului este o lume aparte.

Activitatea socială pentru oamenii cu capacități intelectuale medii, este mai degrabă o măsură silită decât sensul vieții. Majoritatea super-geniilor sunt singuratici. Ei nu sunt înțeleși și acceptați de oricine. Dar pentru ei asta nu este o problemă. Din contră, cu cât mai mulți oameni deștepți comunică, cu atât mai puțin fericiți se simt.

Intelectualii sunt preocupați mai mult cu treburile lor decât cu comunicarea

Oamenii deștepți folosesc o mare parte din timp pentru a-și atinge scopul propus. Intelectualii primesc plăcere din lucrurile care au un rezultat concret.

Doctorul care lucrează asupra unui medicament care să vindece o boală sau scriitorul unui roman de succes, nu au nevoie de comunicarea cu alți oameni. Pentru că asta îi sustrage de la lucrurile importante, deci influențează negativ asupra fericirii lor și le strică armonia interioară.

Motivele se ascund în trecutul îndepărtat

Există noțiunea ”teoria fericirii din savană”. Potrivit ei, noi nu suntem doar gene, ci și memoria străbunilor noștri. Stilul de viață al vânătorilor medievali ,care au pus bazele istoriei, ne influențează viața și chiar modul în care simțim fericirea.

Ne simțim fericiți exact în aceleași circumstanțe și situații în care se simțeau oamenii cu mii de ani în urmă.

Strămoșii noștri eram cam 150 de grupe. Și trăiau în sate, unde pe un metru pătrat era un singur om. Ei se țineau împreună pentru a fi puternici.

Acum noi trăim în era tehnologii și a mulțimii de oameni din jur. De parcă corpul ar exista într-un mediu, iar sufletul în altul. Corpul este în megapolis, iar creierul în pustiu.

Intelectul ridicat permite adaptarea la noi condiții

Advertisement

Intelectualii, spre deosebire de oamenii cu capacități medii, au reușit la o anumită etapă a evoluției să treacă peste divergențele memoriei trecutului și să trăiască prezentul. De aceea oameni deștepți pot ușor să trăiască după propriile lor legi.

Intelectul îți permite să nu te bazezi în permanență pe alți oameni, ci să te miști spre scopul tău. Oamenii deștepți sunt în armonie cu ei înșiși, și doar uneori au nevoie de comunicare.  Sursa: eustiu.com”

Sursa: https://devorbacutine.eu/psihologii-explica-de-ce-oamenii-destepti-au-putini-prieteni/?fbclid=IwAR1UyyPkMfXmGt4VrD5zVd0VCYcepEsQZcF9dmc3UHbsR-7jUbjFj5zVgUI#

Sa va fie cu folos! ❤

Sadhguru - Aduce muzica sanatate oamenilor?

Aici se poate viziona clipul:
https://youtu.be/KRZ-TMakxwM


"Există doar o singura cale: dacă săpați în voi înșivă, folosind orice, folosiți muzică, sunet, sau un picamer, folosiți orice dracu' doriți, dar, dacă tocmai ați săpat, atunci veți ști asta."

Sa va fie cu folos! ❤

Calea, Jiddu Krishnamurti - Partea I

CALEA

J. KRISHNAMURTI

Universitatea Cornell

Bibliotecă

Originalul acestei cărți se află în

Biblioteca Universității Cornell.

Nu există restricții privind drepturile de autor în

Statele Unite privind utilizarea textului.

http://www.archive.org/details/cu31924073846994

CALEA

J. KRISHNAMURTI

                                          CALEA

Nu este un niciun nor pe cer. Nu este nicio boare de vânt. Soarele își revarsă cu cruzime și neîncetat razele sale fierbinți. Există o ceață cauzată de căldură și eu sunt singur pe drum.

De ambele părți ale drumului există câmpuri, care se topesc în orizontul îndepărtat. Nu există fir de iarba verde, nu există nicio floare pe care s-o miroși în această țară cu inimă frântă. Totul este ofilit și uscat, toți plâng cu suferință de neputință și cu un inexprimabil păcat al vârstei.

Nu există niciun copac pe vastul câmp, sub umbra căruia ar putea crește, zâmbind, un lucru delicat, fără să-i pese de soarele crud. Chiar și pământul este crăpat și fără speranță, cu ochii deschiși la soarele nemilos.

Cerul și-a pierdut albastrul delicat și este gri din cauza căldurii acumulate de multe secole. Aceste ceruri ar trebui să verse o ploaie plăcută. Chiar trebuie ca acest pământ s-o primeasca; la fel și plantele moarte, tufișurile înghesuite și firele uscate de iarbă, care trebuie să-și stingă o data setea.

Toul este mort, mort dincolo de orice gând al vieții. Cu câte

secole în urmă au cazut picături liniștitoare de ploaie, nu pot spune și nici acele pietre fierbinți nu își pot aminti când s-au bucutat în ploaie. Nici firele uscate de iarbă nu-și amintesc cănd au fost umede.

Totul este mort, mort dincolo de speranță.

Nu există niciun sunet. Domnește o tăcere îngrozitoare și înfricoșătoare.

2

Din când în când, există câte un geamăt de durere imensă al pământului care crapă, iar praful plutește, lipsit de viață.

Nici un lucru viu nu respira acest aer sufocant. Toate

lucrurile, cândva vii, sunt acum moarte. Râul larg, care curgea cândva pe lângă drum și care, în vremurile trecute, bubuia de veselie și râsete, satisfăcând multe vietați cu racoarea delicioasa a apei, acum este mort.

Albia râului a uitat de când apele nu au mai trecut peste ea. Nici peștii morți, ale căror schelete sunt decolorate și delicate și care stau în lumina orbitoare, nu-și mai amintesc de când nu au mai înotat doi câte doi, expunându-și culorile lor deosebite și strălucitoare în soarele cald și dătător de viață.

Câmpurile sunt acoperite cu leșurile multor veacuri din trecut și niciodată moartea nu va putea vibra din nou cu pulsul fericit al vieții. A disparut, totul este consumat, moartea a prins în îmbrățișarea sa crudă, toate lucrurile vii, cu excepția mea.

Sunt singur pe drum. Nu există niciun suflet în fața mea.

Poate or fi mulți în spatele meu, dar nu doresc să

privesc înapoi, la groaza suferințelor din trecut.

Pe fiecare parte a acestui drum lung, ceea ce pare a fi o interminabilă autostradă a vieții mele, există un pustiu cu deșeuri, care mă face să mă alătur liniștii sale mizerabile - morții.

În fața mea, calea se întinde milă după milă, an după

an, secol după secol. Exista un alb în flăcări, un soare nemilos, iar drumul urcă mereu, iar panta este imperceptibilă.

Albeața acestui drum obositor și strălucirea soarelui

mă orbesc. Uite un loc unde aș putea să-mi odihnesc ochii. El există peste tot, în acest ocean imens cu lumină orbitoare, de-o intensitate țipătoare.

3

Soarele nu merge niciodată la culcare, dar își aruncă nemilos căldura nedorită și îngrozitoare.

Drumul nu este peste tot la fel, dar ici-colo există părți

la fel de netede ca un lac intr-o zi calma și linistita.

Această cale sumbră este chiar bătătorită, dar în mod neașteptat, ca o furtună nemulțumită, care izbucnește brusc pentru a triumfa în bucuria ei de distrugere, drumul își pierde netezimea și devine nemilos cu picioarele mele, deja sângerând.

Nu pot spune când va redeveni neted și ușor de parcurs; poate fi la următorul pas, sau după mulți ani de trudă și suferința. Acestui drum amar nu-i pasă dacă provoacă

durere, sau plăcere. El este acolo pentru mine, ca să-l parcurg de bună voie, sau fără.

Nu pot spune cine a construit acest drum al nenorocirii, iar drumul nu-și cunoaște numele. El există de secole! Ba nu, de milenii!

Nimeni, în afară de mine, nu a mai călcat pe el. El a fost făcut pentru mine, pentru a merge pe el singur. Companionii, prietenii, frații, surorile, tații și mamele pe care i-am avut, nu pot exista pe acest drum groaznic.

Această cale este ca și gelosul și exigentul iubit, care-și urăște iubita, dacă are alți prieteni și alți iubiți. Drumul este  dragostea mea neînduplecată, care, dintr-o gelozie aprigă, îi distruge pe toți cei care sunt prin preajma mea, sau care mă ajută .

Exigentă în toate situațiile, mici sau mari, nu mă eliberează niciodată de cruzimea ei și foloseste o privire candidă. Mă îmbrățișează cu o forță, care aproape mă sufocă, și râde  de picioarele mele sângerânde, cu  o bunătate neștiutoare.

Nu pot să plec de la ea, este constanta mea și singura mea dragoste. Nu pot privi în altă parte, decât la lunga și interminabila cale.

4

Câteodată, ea nu este nici bună, nici rea, indiferent că

sunt fericit sau nefericit, indiferent că mă aflu în durere sau în extaz, indiferent dacă sunt întristat profund sau într-o adorație adâncă, indiferentă  de orice ar fi.

El știe foarte bine că nu pot să părăsesc acea fermecătoare Cale și nici nu pot să-mi părăsesc sinele plin de durere.  Suntem inseparabili. El nu poate exista fără mine și nici eu fără el. Suntem una, dar eu încă sunt diferit.

Ca zâmbetul unei dulci primăveri, Calea imi trasează direcția pe care să merg, și, ca și furiosul și înșelătorul ocean, mă păcălește cu momente fericite.

Mă prinde în timp ce cad, îmbrățișându-mă,

făcându-mă să uit durerea și suferința trecutului, sărutându-mă cu sărutul unei tandre și iubitoare mamă, a cărei singură gândire este să protejeze și, când eu sunt în uitare și extaz ca și omul care a băut adânc la izvorul fericirii supreme,

mă trezește din fericirea și visele efemere, cu un șoc violent și mă infige brutal pe picioarele-mi dureroase.

Crudă și bună este singuratica mea prietenă și iubită. Neașteptată în tirania ei tare și în dragostea ei delicioasă. Dacă ea mă place, nu-mi pasă; dacă nu mă place, iar nu-mi pasă, dar ea este singura mea companie și nici nu vreau pe

vreau altcineva.

Soarele mă arde și Calea mă face să sângerez. Nu las nici o amprenta pe drumul ăsta greu și nici nu văd urmele vreunei ființe umane. Deci eu sunt singurul iubit pe care Calea mea l-a avut și eu mă simt mândru de exclusivitata care mi se acordă.

Sufăr cum nu suferă alții, sunt fericit cum nu sunt fericiți alții și încăpățânarea mea în a o iubi este cum nu este a niciunui alt iubit pe care lumea l-a văzut vreodată.

spre deosebire de orice alt iubitor pe care lumea la văzut vreodată. Rămân făra respirație în adorația mea față de ea.

5

Nici un alt adorator nu se poate sacrifica la picioarele ei cu mai mare dăruire decât o pot face eu.

Nu există un fanatic mai mare decât mine și cu un devotament mai mare. Cruzimea ei mă face s-o iubesc și mai mult, iar tandrețea ei mă leagă mai aproape și mai mult  de ea

Trăim unul pentru altul și doar eu singur îi pot vedea fața dragă. Eu sunt singurul care pot să-i sărut mâna. Nu are

alt iubit în afară de mine, niciun alt prieten.

Precum puiul care țâșnește, cu aripile răsfirate, din cuibul în care a crecut, pentru a se bucura de libertate și de frumusețea lumii celei mari, întocmai m-am grăbit și eu pe această Cale, pentru a savura bucuria de a o iubi în solitudine, departe de alții care ar îndrăzni să o privească în față.

Vânturile multor anotimpuri m-au batut, ca pe-o frunza uscată aruncată ici și colo toamna, dar, întotdeauna m-am reîntors, din rătăcirile mele, tot pe aceasta ispititoare Cale.

Ca un val strălucitor în soarele neîncetat de fierbinte

dansam în vânturile feroce. Ca un deșert care nu este legat de niciun munte, m-am îndreptat spre soare. Ca și nisipurile oceanului au fost viețile mele.

  

Nicio odihnă în pace nu mi-a umplut sufletul. Nicodată bucuria nu mi-a patruns ființa și nu am avut niciodată nu

am fost mângâiat.

  

Niciun zâmbet nu mi-a compensat vreodată dorul. Nicio față dulce și blândă nu mi-a adus balsam în inima plină de durere. Niciun cuvânt  nu mi-a alungat suferința infinită. Nici dragostea mamei, nici iubirea soția și nici copilul nu au stins niciodată iubirea mea arzătoare, dar cu toții m-au părăsit, iar eu i-am abandonat pe toți.

6

Ca un lepros am rătăcit, singur și nejelit de nimeni. Dezolarea și mâhnirea au fost asociații mei eterni și inseparabili. Ca o umbră are jalea sta lipită de mine. Ca într-o durere veșnică, am vărsat lacrimi amare.

Multe timp mi-am dorit moartea și uitarea completă, dar niciuna nu mi-a fost acordată. De multe ori am privit moartea în față, în fața ei hidoasă și, cu rupere de inimă, am primit cu bucurie teroarea din partea multora, dar am zâmbit și asta a fost o binecuvântare pentru mine.

De multe ori, obosit de a mai peți moartea, mi-am întors fața de la ea și mi-am îndreptat pașii spre închinarea pe altarul iubirii. Dar acolo am gasit doar o mică alinare. Am facut multe sacrificii, atât eu, cât și alții, în speranța de a găsi altarul mulțumirii. Dar totul în zadar!

De multe ori am trăit clipe de adorare fără de suflare, dar, ca un parfum delicat, adorația mea a fost purtată de-a lungul secolelor și m-a lăsat nepăsător, atât pe mine, cât și genunchii-mi dureroși.

De multe ori am pus la picioarele sfinte flori parfumate, dar nu am primit nicio binecuvântare. De multe ori am adus ofrande numeroșilor zei ai multor popoare și ținuturi, dar zeii au rămas tăcuți și cu privirile evitându-mă. De multe ori am fost preotul lor în templele sacre, dar robele albe au cazut de pe mine și m-au lăsat gol, în soare.

În adorația mea pentru zei, mulți lotuși sfinți din temple am sărutat, dar lotușii s-au ofilit în mâinile mele. Mult timp am venerat toate altarele pe care omenirea le-a creat vreodată, dar, cu capul plecat și în tăcere, m-am întors.

7

Multe ceremonii am făcut, dar dorința mea nu a fost niciodată satisfăcută. Multe ritualuri am închinat, dat nu a existat nicio bucurie, nicio speranță. În multe temple am fost consacrat ca preot, dar nu am primit nicio alinare.

Multe cărți sacre am citit, dar cunoașterea a fugit de mine. Multe vieți am petrecut în sfințenie, dar viața mi-a fost întunecată. Multe ferestre am deschis să privesc stelele, dar ele nu s-au desprins de pe boltă pentru a-mi aduce înțelepciunea lor profundă.

Adesea m-am trezit căutând în neant, căutând lumină, dar întunericul, întunericul intens domnea mai tare ca niciodată.

Adesea, în multe vieți, am urmat în mod deliberat, uneori orbește, uneori cu ochii deschiși, umilii profesori ai satului retras, dar învățăturile lor m-au lăsat la poalele dealului singuratic. Am trăit nobil și trudit cu sârguință. M-am reținut, sau am fost libertin.

Adesea am strigat cu inima dureroasă și cu lacrimi amare către Mâna Divină ca să mă conducă, dar nici o mână nu ma ajutat. Am a luptat înverșunat cu omenirea, pentru a câștiga lumina, dar am pierdut lumina și omul.

Am meditat profund, cu ochii fixați pe țintă, controlând-mi toate  emoțiile, căutând adevărul, dar nimic nu mi-a dezvăluit dezvăluit.

Mult timp am căutat izolarea față de frații mei ortodocși zgomotoși si am încercat să scap de gândurile și îngrijorările lor mărunte și ignorante, de falsele și sălbaticele lor emoții, de micile lor suferințe și necazuri, pe care ei le-au creat pentru ei înșiși, pornite din ura lor crudă și din mila lor naivă, din afecțiunea lor puerilă și din

8

compasiunea lor trecătoare, din bârfa lor nedreaptă și

din prietenia lor caldă și egoistă, din certurile lor amare și din bucria lor puternică, din furia lor de răzbunare și iubirea lor dulce, din vorbele lor despre lucruri mari pe care nu le cunosc și despre lucruri pe care le cunosc atât de bine, din băile lor cu onoruri și uimirile lor disprețuitoare, din brutalitatea lor lingușitoare și insolența lor evidentă, din dorințele lor de dragoste și dezgustul lor meschin, din tot ce era uman și dorind tot ce era divin, nobil și măreț, dar, oriunde am fost și oriunde merg, mă urmărește omenirea cu agoniile ei teribile și cu durerea plânsului ei.

De multe ori am căutat izolare și singurătate în poiana din pădure, întunecată și  pașnică, dar am găsit-o populată cu gândurile mele și bântuită de suferință.

Mult timp am tresărit la frumusețea lumii, la blândețea primăverii și la asprimea iernii, la calmul si mărețul răsărit și la dumnezeieștile și luminoasele stele, la trezirea luceafărului de dimineață și la agonia serii, la tandrețea lunii și la delicatețea luminii, la soarele nemilos și la nenumăratele umbre, la iarba verde, la frunza catifelată, la ferocele tigru, la blajina căprioară, la dezgustătoarea reptilă, la demnul elefant, la magnificii munți și la furtunoasele mări.

M-a distrat pe deplin frumusețea conversației pe care o poate da lumea, dar nu am găsit fericirea în ea.

Am rătăcit prin văile umbroase și m-am cățărat pe munții abrupți. Am căutat peste tot în zadar și în durere.

Mult timp, în multe vieți, am practicat Yoga prin înfometare, prin tortură fizică și prin auto-negare,

9

dar nu l-am văzut pe Dumnezeul cel așezat. Dorințe și

sentimente false am anihilat. Am trăit în puritate, în acord cu legile sacre ale multor națiuni. Am făcut fapte nobile, pe care lumea le-a lăudat și onorat, și m-a copleșit cu glorie pământească.

Niciodată nu mi-am plecat capul sângerând de durerea întristării și nici a tentației, și am făcut perelinaje pe la

locurile sfinte de pe Pământ, dar nicăieri nu am găsit nici un confort real și durabil.

Am avut viziuni în templele din Ninive, Babilon, Egipt și în

Templele sacre din India sfântă. M-am inchinat Dumnezeilor lor, negând fericirea pământească, renunțând la tata, la mama, la soție și copil, oferind sacrificii mari și mici, nobile și mici, sacrificându-mi trupul și chiar și sufletul, pentru ca lumina să mă conducă. Mulțumirea a fost respinsă pentru orice lucru am făcut.

  

Am iubit in mod divin, am suferit nobil, am zâmbit cu bucurie, am dansat cu răbdare în fața multor zei, m-am intoxicat cu divinitate, am dorit să fiu eliberat de această  lume prină de durere.

Am ajutat pe mulți, deși eu aveam nevoia cea mai mare de ajutor. Am vindecat pe mulți, deși eu aveam nevoia cea mai mare de vindecare. Am călăuzit pe mulți, deși eu aveam nevoia cea mai mare de îndrumări. Am mângâiat pe mulți, deși eu aveam nevoia cea mai mare de mângâieri.

Când eram în profundă durere, zâmbeam. Când eram bucuros, mă întristam. Când pierdem eram fericit. Când câștigam, mă simțeam mizerabil. Si totuși l-am iubit pe Dumnezeul meu. Cu toate acestea, sufletul meu este, totuși, într-un haos total. Sunt oribil de orb, înconjurat de întuneric și irealități și, totuși, lumina pură mă refuză, nu am un confort care să mă vindece, mulțumirea sufleteacă este

10

reținută, nu găsesc fericirea și sunt singur, singur ca un rătacitor pe cer. Sunt singur cu mine însumi.

Obosit de închinare și adorație, obosit de singurătate și

singurătate, obosit de căutarea și dorința de fericire divină,

obosit de sacrificiu și auto-mortificare, obosit de căutări

pentru lumină și adevăr, obosit de a fi nobil și

neegoist, obosit de luptă și urcare abruptă, cu trupul și sufletul obosit, m-am aruncat cu o vigoare și freamăt

în lumea materială, sperând astfel să triumf împotriva

nepăsării și impenetrabilului.

Astfel, am devenit tânără și sănătos, frumos și pasionat, liber și vesel, homosexual și cu nici un gând pentru ziua de mâine, fără griji și indolent.

Mi-am propus ca, sistematic, să ma bucur de mine însumi într-un mod egoist, ascultând numai de plăcerea trupească  și de strălucirea mentală.

Mi-am propus să profit și să gust fiecare experiență, atât joasă, cât și înaltă, pe care lumea muritoare mi-ar putea-o oferiș nu am avut nicio reținere, plăcerea supremă fiind singurul meu scop.

Adesea m-am născut bogat, dormind în leagăne luxoase și bucurându-mă de amorțeala lingușirii.

Tineretul a fost de partea mea, iar frumusețea nu mi-a fost refuzată; cu acestea două, lumea și plăcerile ei brutale și neapreciate, mi s-au deschis pentru totdeauna.

Am fost primul în tot ceea ce putea fi ciudațenie și plin de viață. Am avut plăceri nespuse ale tinereții, de dimineața până noaptea; dar ce spun (?), până în zori (!),

înconjurat de tineri licențiati. Am fost în primul rând al veseliei, fără niciun rival în excentricitățile mele. Plăcerile

strălucitorului oraș Nineve, ale Babilonului homosexual, ale Egiptului minunat și ale soarelui arzător din India au fost mereu prezente la chemarea mea.

11

Am făcut băi de onoruri, laude și lingușiri. Am băut vârtos din vinul veselie, de la fântâna lui veseliei și satisfacției.

Am avut mulți sclavi și slugi, dar niciodata un maestru. Niciunul!

Dorințele care apăreau ca florile glorioase ale unui izvor, au fost imediat satisfăcute, neexistand niciodata vreo piedică în fața mofturilor și capriciilor mele. Imediat cum apărea un gând de desfătare, el era și împlinit.

Iubirea, în orice formă a ei, a fost mereu lângă mine.

Am pângărit toata castitatea, batjocorind toți zeii, respingând credința umilă a speciei umane.

Vinul bogat și aromat a fost mereu în preajma mea, împreuna cu un rob care mi-l turna în pahar.

Îmbuibat de pulsațiile satisfacției umane, m-am întrupat

ca femeie, în cele mai civilizate țari, în toate națiunile și rasele rafinate, pentru a savura delicatele bucurii ale iubirii,

pe care le primește o ființă iubită de un om pasionat. 

Niciodată nu m-a satisfăcut monotonia unei singure iubiri și ale unui singur amant, iar la fereastra mea au bătut nenumărați adoratori. 

Astfel mi-a trecut viața, stingându-mă în propria-mi iubire și cerșind mai multă. 

Am experimentat toate durerile nașterii, toate bucuriile de a avea un copil, durerea de a pierde unul, suferințele și mâhnirile batrâneții, neglijarea și indiferența fostilor iubiți și m-am bucurat de amintirile trecute și i-am plâns pe iubiții pierduți.

Multe vieți, obosită rolul femeii desfrânate și iubitoare liberă, am devenit o soție sfântă și am câștigat fericirea dragostei pure. 

12

Am născut cu plăcere copii și nu mi-a fost inima zdruncinată niciodată, ca în trecut, când uram aducerea pe lume a unei ființe inocente.

Dragostea plăcuta a copiilor agățați de mine, zâmbetele lor nevinovate, întristările și micile lor dureri, inimile lor pure, dragălășenia lor și săruturile lor divine, îmbrățișările lor delicate, toate au fost binevenite, mi-au plăcut și am fost încântat.

Am devenit o soție iubitoare, o mamă plină de dragoste și am fost lăudată pentru sentimentul iubirii pe care-l port.

După ce am căpătat acea experiență de femeie, m-am reîntors, încă o dată, la omul liber, puternic și la emoțiile brutale.

Pasiunea mi-a acaparat inima și am stat în poala luxului, uitând întristarea și durerea, ignorând suferința oricărei creaturi. Am trăit o viață de bucurie egoistă, bogat în experiențe grosolane, bogat în plăceri muritoare, iar lumea materială nu mi-a ascuns nimic.

Dar nu a existat nicio satisfacție, nici o mulțumire, nicio fericire plină de beatitudine, iar inima mea a fost la fel de goală și dezolantă, precum deșertul pustiu, fără vreun lucru viu care să dea frumusețe și extaz.

Am gustat bogăția lumilor și am devenit un om sărac, un cerșetor, rătăcind din casă-n casă, negat și blestemat, murdar, obosit, urât, hidos în proprii ochii, de râsul tuturor și arătat cu degetul, flămând, fără tată, fără mamă, fără nici o femeie care să îndrăznească să mă atingă, jalnic, cu boli cunoscute și necunoscute, cu picioarele sângerânde.

Cu un sac murdar pe umeri, care mi-a servit drept haină în zilele de sărbătoare, drept pătură când brizele de noapte răcoroase suflau, drept pălărie când soarele aprins îmi dogorea capul murdar și cu un toiag strâmb în mână, am rătăcit pe străzile bogate și neospitaliere ale multor națiuni.

13

Când m-am născut în orașele lor superbe, negustorii bogați m-au salutat, fiecare în parte și apoi cu toții, cu un blestem și un urlet. Am fost hăituit de oameni și de câinii sălbatici.

Cu privirile ascunse, oamenii treceau si mâinile lor nu-mi ofereau ajutorul pe care-l puteau da.

Satele si orașele erau la fel; popoarele tuturor națiunilor au trecut de mine, fără milă și cu inimi haine.

Dormitorul meu a fost un ungher dezolant și ponosit, unde niciun om, sau animal, n-ar indrăzni să intre, dezgustat de miasma de nerespirat.

Foamea mereu îmi rodea stomacul, căldura soarelui mereu mă ardea, vânturile reci, din nord mă pișcau mereu, înghețurile mă ucideau, tremurând de febră și durere, împleticindu-mă de oboseală, mâncat de boală, rătăcind pe tot pământul, fără să întâlnesc niciodată un zâmbet, un cuvânt bun, sau o privire iubitoare.

Câinii erau fericiți, pentru că ei erau frăniți, aveau pe cineva care să-i răsfețe, să-i mângâie, să le pese de ei. Cgiar și câinii lătrau la mine.

Nicio casă nu și-a deschis ușa vreodata, când băteam ocazional în ea, iar sfinții preoți mă goneau din templele lor sacre.

Copiii, plini de oroare, se opreau din plâns, iar mamele lor îi țineau departe de mine, strigând la ei, din casele lor somptuoase.

Părea că răspândesc ciumă, nefericire și foarte multă negură.

Râurile secau când mă apropiam de ele, ca să-mi sting setea, copacii nu-mi dădeau niciun fruct, pamantul se cutremura sub pașii mei, iar stelele dispăreau la vederea ființei mele nefericite.

14

Nicio ploaie, cât de ușoară, nu mi-a udat capul ca să mi-l spele.

Astfel, mizer și detestat, am rătăcit singur și nefericit, de-a lungul multor generații, prin diferite națiuni, printre oameni ciudați, ca un nor care atârnă deasupra unei văi și a unui deal, urmărit și stors de vânturi capricioase.

Adăpost și confort fizic nu am găsit multe vieți. Cu corpul obosit și sufletul pustiit, vânat ca un animal urât, am căutat izolare și singurătate, descompunând mizeria cu care trăiam din totdeauna.

Ca o frunză moartă, zdrobită de multe tălpi, am suferit în acestă crugă și groaznică locuință carnală, sărac și murdar,  fără iubire și fără ură, cu indiferență totală față de întristare, sau față de durere, lipsit de inteligență, înfometat și însetat. 

Toate emoțiile gloriei de altădată, care îmi aprinseseră inima în acele timpuri, acum erau moarte.

Orb în speranță, disperând în existenta mea, m-am târât din calea oamenilor, detestat și repugnat fiind până și de cele mai fragede vlăstare umane.

Am tot căutat prin această agonie, prin această durere interminabilă - tortură fizică a corpului, căruia îi dispăruse sufletul de atâta degradare, de atâta plâns de groază si durere - lumina, confortul și fericirea, care-mi fuseseră refuzate atunci când eram cufundat în bogații, în mulțumire egoistă, fără a mă ingriji de nimic, cu excepția plăcerilor mele egoiste - lumină, confort și fericire, care-mi fuseseră și atunci refuzate, când încercasem să mă conduc după o viață nobilă și pură.

Am tot cautat, pentru că știam că atunci când m-am închinat și am trăit într-o adorație pură, când viața a fost o continuă auto-negare și o auto-mortificare, când păcatul a fost supărat pe mine, când, cu capul înălțat, m-am tot uitat mereu spre un viitor vag pentru a căuta adevărul, era atât de multă luminină în jurul meu, profundă și totuși 

15

de-o întunecime sumbră în interiorul meu și mă infioram la simplul nume al lui Dumnezeu. Tocmai acea mulțumire beatifică, din timpul acelor vieți evlavioase și bicisnice, nu o pot găsi.

Sfârșitul primei părți.

Traducere și adaptare: Aurelia Asan