Citind azi un articol primit de la o prietena draga, intitulat "Climate Change and the Time of Transition", scris de Bernhard Guenther, in sept. 2017, mi-au "sarit" in ochi doua pasaje, prin care am avut revelatia si intelegerea faptului ca FARA NOI, NIMIC NU E!, afirmatie care deja incepe sa prinda contur in gandirea noastra si sa fie demonstrata de catre cercetatorii deschisi la minte si necantonati in stiintele clasice.
Primul suna asa:
"Dar chiar si intunericul are "functia de invatare", deoarece Lumina aduce umbra - jocul dualitatii."
Al doilea, care este si un proverb romanesc spune asa:
"Ne-am obisnuit sa punem caruta inaintea calului."
Deci, daca omul si animalul nu ar exista, atunci cine poate spune ca Universul exista? Cu alte cuvinte, daca nu ar exista Observatorul, nu ar mai fi cine sa-l perceapa, deoarece, totul din jurul nostru ni se releva prin perceptiile simturilor noastre.
Dar, asta nu este totul si nimic nu-i intamplator ...
Tot azi, fiind in metrou si ca sa nu ma plictisesc, am "intrat" 😊 in cartea "Biocentrismul - sau cum viata si constiinta sunt cheile pentru intelegerea adevaratei naturi a Universului", scrisa de Robert Lanza si am gasit niste pasaje formidabile, dupa mine, pe aceeasi tema, care m-au luminat si mai mult.
In sfarsit, am inteles si am avut acel "Aha", dupa nu stiu cate analize, contemplari, "stors de minte", ...
Sper sa va trezesc si voua, cei care, ca si mine, inca nu ati inteles explicatiile fizicii cuantice si ce este Constiinta, acest minunat "Aha".
Iata acele fragmente din carte:
"Deşi
licuriciul stătea liniştit acolo, în întuneric, avea picioruşe cu care mergea,
aliniate
ordonat sub corpul lui segmentat – şi avea celule senzoriale care
transmiteau
mesaje celulelor din creierul lui. Poate că era o creatură prea
primitivă
ca să adune date şi să îmi determine poziţia în spaţiu. Poate că existenţa
mea
în universul său se limita la o umbră uriaşă, păroasă, care ţinea o lanternă
fixă
în aer. Nu ştiu. Dar când m-am ridicat şi am plecat, fără îndoială că m-am
dispersat
în aburul de probabilitate care înconjoară lumea micuţă a viermelui
strălucitor.
Ştiinţa
noastră de până acum nu a reuşit să îşi dea seama de acele proprietăţi
ale
vieţii care o fac fundamentală pentru realitatea materială. Această viziune
asupra lumii, în care viaţa şi
conştiinţa sunt elementul principal pentru a înţelege
universul mai mare – biocentrismul – se
structurează în jurul modului în care o
experienţă subiectivă, pe care o numim
conştiinţă, se raportează la un proces
fizic.
Acesta
este un mister vast, pe care l-am cercetat întreaga mea viaţă, cu foarte
mult
ajutor de-a lungul drumului şi sprijinindu-mă pe umerii unora dintre cele
mai
măreţe şi mai lăudate minţi ale vremurilor moderne. De asemenea, am ajuns
la
nişte concluzii care vor zgudui convenţiile predecesorilor mei, punând
biologia
deasupra celorlalte ştiinţe, într-o încercare de a găsi teoria totului (sau
TT)
care a scăpat până acum celorlalte discipline.
Ceva
din fiorul pe care l-am simţit atunci când s-a anunţat cartografierea
genomului
uman, sau la ideea că suntem foarte aproape de a înţelege prima
secundă
de după Big Bang, rămâne în dorinţa noastră omenească înnăscută de
totalitate
şi deplinătate.
Însă cele mai multe dintre aceste teorii
cuprinzătoare nu iau în calcul un factor
crucial: noi suntem cei care le creăm.
Creatura biologică e cea care modelează
poveştile, care face observaţiile şi
care dă nume lucrurilor. Şi aici se află marea
întindere a scăpării noastre – anume,
că ştiinţa nu s-a ocupat de lucrul care este
deopotrivă cel mai familiar şi cel mai
misterios: starea de conştiinţă conştientă.
După
cum scria Emerson în „Experience”, un eseu care punea în discuţie
pozitivismul
superficial al epocii sale: „Am aflat că nu vedem în mod direct, ci
imediat
şi că nu avem nici un mijloc de a corecta aceste lentile colorate şi
distorsionante
care suntem, sau de a calcula marja lor de eroare. Poate că aceste
lentile-subiect
au putere creatoare; poate
că nu există obiecte.”
George
Berkeley, cel după care au fost numite campusul şi oraşul, a ajuns la o
concluzie
similară: „Singurele lucruri pe care le percepem”, spunea el, „sunt
percepţiile
noastre”.
La
prima vedere, poate că un biolog este o sursă improbabilă pentru a genera
o
nouă teorie a universului. Dar la vremea la care biologii cred că au descoperit
„celula
universală” sub forma celulelor stem embrionare, iar unii cosmologi
prezic
că teoria unificatoare a universului ar putea fi descoperită în următoarele
două
decenii, poate că e inevitabil ca, în sfârşit, un biolog să caute să unească
teoriile
existente ale „lumii fizice” cu cele ale „lumii vii”. Ce altă disciplină ar
putea să abordeze acest lucru? În
această privinţă, biologia chiar ar trebui să fie
primul şi ultimul studiu al ştiinţei.
Ştiinţele naturale create de om, folosite pentru
a înţelege universul, descifrează
propria noastră natură. Şi mai apare şi o altă
problemă
profundă: nu am reuşit să protejăm ştiinţa de teoriile speculative care
au
pătruns în gândirea larg acceptată în aşa măsură, încât acum se pot deghiza
sub
formă de fapte solide. „Eterul” secolului al nouăsprezecelea, „spaţiul-timp”
al
lui Einstein, „teoria stringurilor” a noului mileniu, cu noi dimensiuni care se
deschid
în alte tărâmuri şi cu „bule”, nu doar stringuri, care licăresc pe potecile
universului
sunt exemple de astfel de speculaţii. Ba chiar, acum se preconizează
că
există dimensiuni nevăzute (până la o sută, în unele teorii), unele răsucite ca
nişte
paie de suc, în orice punct din spaţiu.
..................
Şi
dacă întrebările fundamentale ale universului au fost abordate în mod
tradiţional
de către fizicieni, în încercarea lor de a crea măreţe teorii unificate –
oricât
de incitante şi de încântătoare ar fi – astfel de teorii nu fac decât să evite,
dacă nu să inverseze misterul central
al cunoaşterii: că, într-un
fel, legile lumii au
produs în primul rând
observatorul! Şi aceasta este una
dintre temele centrale ale
biocentrismului şi ale acestei cărţi:
că observatorul animal creează realitatea şi nu
invers.
...................
Aşadar,
primul pas în construirea unei alternative credibile este să punem la
îndoială viziunea standard că universul
ar exista chiar şi dacă ar fi gol de viaţă şi
lipsit de orice
conştiinţă sau percepere a sa.
....................
Fără actul de a vedea, de a gândi, de
auzi – pe scurt, fără conştienţă, în
miriadele ei de aspecte – ce avem? Putem să credem şi să jurăm că
există un
univers, chiar dacă nu ar exista nici o
creatură vie în el, dar această idee e doar
un gând, iar un gând necesită un
organism care gândeşte. Fără organism, ce
rămâne cu adevărat? Vom aprofunda aceste lucruri în
capitolul care urmează;
deocamdată,
probabil că putem să fim de acord că astfel de întrebări încep să
miroasă
a filozofie şi că e mult mai bine să evităm mlaştina aia de nepătruns şi să
răspundem la ele doar cu ajutorul ştiinţei.
..................
Să
luăm logica aparent incontestabilă că bucătăria noastră e mereu acolo, iar
ceea
ce conţine ea îşi asumă forme, culori şi contururi familiare, indiferent dacă
noi
suntem sau nu în bucătărie. În timpul nopţii, stingem lumina, ieşim pe uşă şi
mergem
în dormitor. Normal că e acolo, nevăzută, pe toată durata nopţii. Nu-i
aşa?Dar
să ne gândim: frigiderul, aragazul şi toate celelalte lucruri sunt compuse
dintr-un
roi sclipitor de materie/energie. Teoria cuantică – căreia îi vom dedica
două
capitole – ne spune că nici una dintre aceste particule subatomice nu există,
practic,
într-un loc definit. Mai degrabă, ele există doar ca o gamă de
probabilităţi
nemanifestate. În prezenţa unui observator – adică, atunci când
mergem
înapoi în bucătărie să luăm un pahar cu apă – funcţia de undă a fiecărei
particule
colapsează şi aceasta ia o poziţie efectivă, îşi asumă o realitate fizică.
Până
atunci, nu e decât un roi de posibilităţi. Şi staţi aşa: dacă asta vi se pare
exagerat,
atunci lăsaţi la o parte nebunia cuantică şi rămâneţi în contextul ştiinţei
de
zi cu zi, care ajunge la o concluzie similară, pentru că formele, culorile şi
contururile
cunoscute drept bucătăria noastră sunt văzute aşa cum sunt doar
pentru
că fotonii de lumină de la becul de deasupra se reflectă din diversele
obiecte
şi apoi interacţionează cu creierul nostru, printr-un set complex de
intermediari
la nivelul retinei şi al neuronilor. Acest lucru este incontestabil –
este
informaţie ştiinţifică elementară, de clasa a şaptea. Problema e că lumina nu
are nici
un fel de culoare sau de caracteristici vizuale, după cum vom vedea în
capitolul
următor. Aşa că, deşi poate că vă gândiţi că bucătăria, aşa cum v-o
amintiţi
voi, este „acolo” în absenţa voastră, realitatea este că, în lipsa
interacţiunii
cu o conştiinţă, nu poate să fie prezent nimic care să semene măcar
pe
departe cu ceea vă imaginaţi. (Şi dacă asta vi se pare imposibil, mai rămâneţi
pe
frecvenţă; ăsta e unul din cele mai simple şi mai demonstrabile aspecte ale
biocentrismului.)"
De asemenea, am inteles si ceea ce vrea sa ne demonstreze fizica cuantica prin filmuletul "Universul Cuantic sau Fizica Cuantica pentru incepatori"
https://www.youtube.com/watch?v=f9wA9T2IVJU
Dupa parerea mea, alte comentarii nu mai sunt necesare .. totul ramane la latitudinea voastra, de a rezona, sau nu, cu cele scrise mai sus ...
Dar, cu ingaduinta voastra, as mai adauga ca:
Totul depinde de treapta pe care fiecare se situeaza, unii avand in spate o evolutie mai indelungata, chiar daca sunt foarte tineri, dar au depasit deja "Aha-ul" meu, iar altii sunt inca suflete tinere, chiar daca poate au un sac de ani in aceasta viata.
Inchei prin a va spune: Sa va fie cu folos! ❤
