- Care este identitatea mea?
- „ Nimic ", a spus Maestrul."
- Vrei să spui că sunt un gol și un vid? ", a spus discipolul neîncrezător.
- " Un Nimic, care poate fi etichetat. ", a spus Maestrul.
Acesta-i principiul lui Anthony de Mello, cu care se identifică.
Ca preot iezuit, teolog, psiholog, filozof și apoi ca scriitor, reușește să ne atragă printr-un stil, nu întâmplător, cel al maximelor și poveștilor scurte, pe care ni le supune spre analiză.
Contemplarea acestor maxime pline de înțelepciune este un prilej de adevărată meditație, înțelegerea lor fiind potrivită cu nivelul pe care ne aflăm, după cum am mai spus și altă dată. Ele pot fi recitite de multe ori, ca si cum nici nu le-ai fi citit vreodată și să înțelegi mereu alte și alte profunzimi.
Iată câteva dintre aceste maxime, care vă pot da „teme” de gândire și s-ar putea să primiți adevărate revelații:
***
Discipolul s-a adresat vizitatorului:
- Te avertizez că nu vei înţelege nimic din ceea ce va spune Maestrul dacă nu te vei afla în dispoziţia sufletească adecvată.
- Şi care este această dispoziţie?
- Aceea a unui student dornic să înveţe o limbă străină. Cuvintele pe care le rosteşte Maestrul îţi vor fi familiare, dar nu te lăsa înşelat; semnificaţia lor este complet străină.
***
La o conferinţă, Maestrul a spus:
- Geniul unui compozitor poate fi găsit în notele muzicii sale, dar analiza notelor nu îi va revela geniul. Măreţia unui poet este oferită de cuvintele sale, dar studiul cuvintelor nu va dezvălui nimănui sursa inspiraţiei sale. Dumnezeu se revelează pe sine în creaţie, dar cercetând creaţia – oricât de minuţios – nu îl veţi găsi pe Dumnezeu mai mult decât aţi putea găsi sufletul cercetând trupul.
Au urmat apoi întrebările. Cineva din sală a întrebat:
- Atunci, cum îl putem găsi pe Dumnezeu?
- Privind creaţia, nu analizând-o.
- Şi cum trebuie să o privim?
-La fel ca ţăranul care a încercat să vadă frumuseţea apusului de soare, de care auzise atâtea, dar nu a descoperit decât soarele, nişte nori, cerul şi orizontul pământului, până când şi-a dat seama că frumuseţea nu este un „lucru”, ci un mod special de a privi. Degeaba îl veţi căuta pe Dumnezeu, dacă nu veţi înţelege că el nu poate fi văzut la fel ca un „lucru”. Pentru a-l vedea, este nevoie de un mod special de a privi, la fel ca cel al copiilor mici, a căror privire nu este distorsionată de doctrine şi de convingeri prefabricate.
***
***
- Unde priveliștea aceea frumoasă de care vorbești atât de des?
- Stai chiar în mijlocul ei, așa cum ai să-ți dai seama când vom ajunge în vârf.
***
***
***
- De
ce avem nevoie pentru a cunoaşte iluminarea? Au întrebat
discipolii.
- Trebuie să descoperiţi ce anume poate cădea în apă fără să
facă nici un val, ce anume se poate mişca printre copaci fără a
scoate nici un sunet, ce anume poate călca pe un câmp fără a
tulbura nici măcar un fir de iarbă.
După
ce s-au gândit săptămâni la rând la cuvintele maestrului,
discipolii s-au întors şi l-au întrebat, nedumeriţi:
- Care este acel lucru?
- Lucru? A sărit ca ars Maestrul. Dar nu este deloc un lucru!
- Atunci, este vorba de nimic?
- Aţi putea spune şi aşa.
- Atunci cum putem să-l căutăm?
- V-am spus eu să-l căutaţi? El poate fi descoperit, dar nu poate fi
căutat. Insistaţi şi veţi găsi!
La
o masă de gală, Maestrul a auzit o actriţă ţinând un veritabil
discurs despre horoscop.
El
s-a aplecat către ea şi i-a spus:
- Nu credeţi în astrologie, nu-i aşa?
- Ei
bine, a răspuns ea, eu cred în toate câte puţin.
***
Întrebat
ce este iluminarea, Maestrul a răspuns:
- Iluminarea înseamnă trezire. Chiar acum voi dormiţi, dar nu ştiţi
acest lucru.
După
care le-a povestit cazul unei femei recent măritate care i s-a plâns
de prostul obicei al bărbatului ei de a bea.
- Dacă ştiai că bea, de ce te-ai mai măritat cu el? A întrebat-o
cineva.
- Nu mi-am dat seama că bea, a răspuns fata, decât în ziua cân a venit acasă treaz!***
Maestrul afirmă deseori că Adevărul se află chiar în fața noastră, iar motivul pentru care nu îl vedem este lipsa noastră de perspectivă.
Odată, el a plecat în excursie pe munte, alături de unul din discipolii săi. Pe la jumătatea drumului, discipolul a privit tufișurile din jur și s-a plâns:- Unde priveliștea aceea frumoasă de care vorbești atât de des?
- Stai chiar în mijlocul ei, așa cum ai să-ți dai seama când vom ajunge în vârf.
***
În
timp ce îi explica despre religia sa Maestrului, un vizitator i-a
spus:
- Noi credem că suntem poporul ales al lui Dumnezeu.
- Ce înseamnă asta? L-a întrebat Maestrul.
- Că Dumnezeu ne-a ales pe noi dintre toate popoarele pământului.
- Cred
că nu mai trebuie să întreb care popor a făcut descoperire! A
spus Maestrul, fără nici o inflexiune în glas.
***
-Îngăduie-mi
să-ţi explic Vestea cea Bună pe care ne-a adus-o religia mea, a
spus predicatorul.
Maestrul
era numai ochi şi urechi.
- Dumnezeu este iubire. El ne iubeşte şi ne va răsplăti de-a
pururi, dacă îi vom respecta poruncile.
- DACĂ?, a stigat maestrul. Înseamnă că vestea nu este așa de bună, nu-i așa?***
Ataşamentul
distorsionează percepţia – aceasta era una din temele frecvent
abordate de Maestru.
Discipolii
au primit odată un exemplu perfect al acestei teme, atunci când
l-au auzit pe Maestru spunându-i unei mame:
- Ce mai face fiica dumneavoastră?
- Scumpa mea fiică! Dacă aţi şti ce fericită este! S-a căsătorit
cu un bărbat minunat! Acesta i-a dăruit o maşină, tot felul de
bijuterii, servitori. Îi serveşte micul dejun la pat, aşa că ea
nu trebuie să se dea jos din pat până la amiază. Un adevărat
prinţ.
- Şi fiul dumneavoastră?
- O bietul băiat! Cu ce scorpie s-a căsătorit! El i-a dat o mașină, bijuterii, o armată de servitori. Și unde mai pui că ea nu se scoală din pat până la amiaza! Nici măcar ca să-i servească micul dejun!***
- Cum
explică Maestrul vostru răul care există în lume? A întrebat un
vizitator.
- Nu-l explică, i-a răspuns un discipol. Este mult prea preocupat de a face ceva împotriva lui.
***
Un discipol admis recent la mânăstire i-a spus unuia mai vechi:
— De ce mi se pare că nu am aproape nimic de câştigat, deşi trăiesc lângă Maestru?
— Poate pentru că ai venit să înveţi despre spiritualitate.
— Dar tu, pentru ce ai venit?
— Ca să văd cum îşi leagă curelele de la sandale!
Era o bucurie să-l priveşti pe Maestru cum realizează cele mai simple acţiuni: cum merge sau cum stă, cum bea o ceaşcă de ceai sau cum alungă o muscă. Era o stare de graţie în tot ce făcea, care demonstra că se află în armonie cu natura, ca şi cum acţiunile lui nu ar fi fost realizate de el, ci direct de către univers.
Odată, când a primit un pachet, discipolii au asistat uluiți la felul în care a desfăcut cu grație sfoara, apoi hârtia și a ridicat conținutul pachetului ca și cum ar fi ridicat la piept un copilaș.
****
Întrebat
ce simţi când devii iluminat, Maestrul a răspuns:
- Este ca şi cum te-ai afla în sălbăticie şi, subit, te-ai simţi
observat.
- De cine?
- De pietre, de copaci şi de munţi.
- Ce senzaţie bizară.
- Deloc, este cât se poate de reconfortantă. Fiind însă atât de
nefamiliară, omul simte nevoia să se întoarcă în lumea lui
comună, a oamenilor, a zgomotelor, a cuvintelor şi a râsetelor,
adică în lumea care l-a împiedicat până atunci să sesizeze
natura Realităţii.
***
Închei, având speranța că v-am stârnit curiozitatea și v-am trezit interesul asupra acestui minunat scriitor, dar și spunand „Cine are urechi, să auda!” 😀
Cartea din care am extras povestioarele, se numește „Absurdități la minut” și o puteți descărca de aici:
Sa vă fie cu folos!💓
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.