Trezirea, asa cum o vede Osho

"Trezirea, asa cum o vede Osho" si cu care rezonez intru totul, fara a-i da deoparte pe ceilalti maestri, dragi mie ...

"Mintea e veșnic fie în trecut, fie în viitor. Ea nu poate fi în prezent, minții îi este absolut imposibil să fie în prezent. Atunci când ești în prezent, mintea nu mai există, pentru că mintea înseamnă gândire. Cum să gândești în prezent? Poți să te gândești la trecut, trecutul e deja amintire, iar mintea procesează foarte bine amintirile. Te poți gândi la viitor; viitorul nu există încă, mintea poate să viseze la el. Mintea poate să facă două lucruri. Fie se deplasează în trecut – există destul spațicu de mișcare, spațiul vast al trecutului –, fie se deplasează în viitor; și aici spațiul e vast, nesfârșit, poți să viseziinfinit. Însă cum să funcționeze mintea în prezent? Nu are loc să facă o mișcare.

Prezentul este doar o linie de demarcație, atâta tot. El nu are spațiu. Desparte trecutul de viitor, e doar o linie despărțitoare. Poți să fii în prezent, dar nu poți să gândești; pentru gândire e nevoie de spațiu. Gândurile au nevoie de spațiu, ele sunt ca lucrurile. Reține acest lucru – gândurile sunt lucruri subtile, sunt materiale. Gândurile nu sunt spirituale, pentru că dimensiunea spiritualului începe numai atunci când nu există gânduri.

Gândurile sunt lucruri materiale, foarte subtile, iar toate lucrurile materiale au nevoie de spațiu.

Nu poți gândi în prezent. În clipa în care începi să gândești ești deja în trecut. Vezi că soarele răsare și spui: „Ce răsărit de soare frumos!“ – asta înseamnă deja trecut, experiența a devenit deja trecut. Poți să fii alături de soarele care răsare, dar nu poți să gândești. Pentru tine există spațiu destul, pentru gânduri, nu. 34

Dacă vezi o floare frumoasă în grădină și spui „Ce floare frumoasă!“, asta e deja o amintire, nu ești cu floarea în acest moment. Când tu ești acolo și floarea e acolo, fiecare prezent pentru celălalt, cum poți să gândești? Gândirea nu e cu putință deoarece, pentru ea, nu există spațiu. Tu și floarea nu puteți nici măcar exista ca două entități separate, pentru că nu există destul spațiu pentru doi, numai unul poate să existe. De asta, în prezența adâncă, te contopești cu floarea. Când nu există gândire, privitorul devine cel privit. Dintr-odată, granițele dispar. Dintr-odată, pătrunzi în floare, și floarea pătrunde în tine, vă contopiți, deveniți una. 
Când nu există gândire, privitorul devine cel privit.

Dacă începi să gândești, redeveniți doi. Atunci când nu gândești, nu există dualitate. Când stai lângă iubita ta, ținând-o de mână, exiști pur și simplu. Nu te gândești la zilele care au apus; nu te gândești la viitorul care vine – ești aici, acum. Și e atât de frumos să fii aici și acum, și atât de intens, nici un gând nu poate penetra această intensitate!

Iar poarta e îngustă; poarta prezentului e îngustă. Pe ea nu pot intra două persoane odată, în același timp, ci numai una. În prezent, gândirea nu e cu putință, visarea nu e cu putință, pentru că visarea nu e decât gândirea în imagini. Ambele sunt lucruri, ambele sunt materiale.

Când ești în prezent fără să gândești, ești pentru prima dată spiritual. O nouă dimensiune se deschide – acea dimensiune este conștientizarea. Heraclit spune că ești adormit, că nu ești conștient, pentru că nu ai cunoscut acea dimensiune. Conștientizarea înseamnă să fii atât de total în clipa prezentă încât să nu existe nici o deplasare spre trecut sau spre viitor – orice mișcare încetează. 
Asta nu înseamnă că devii static. Începe o nouă deplasare, o deplasare în adâncime. Există două feluri de mișcări, și asta este semnificația crucii lui Iisus: ea arată două mișcări, o intersecție. O mișcare e lineară; te miști în linie, de la un lucru la altul, de la un gând la altul, de la un vis la alt vis – de la A la B, de la B la C, de la C la D. Te miști în linie, orizontal. Asta este mișcarea timpului și asta este mișcarea celui ce doarme dus. Merge înainte și înapoi, ca o suveică. Fie că merge de la A la B, fie că merge de la B la A, se mișcă în linie.

Există și altă mișcare, care este o dimensiune total diferită. Această mișcare nu este orizontală, este verticală. Nu mergi de la A la B, de la B la C; mergi de la A la un A mai adânc; de la A1 la A2, A3, A4, în adâncime – sau în înălțime. 
Atunci când gândirea încetează, începe noua mișcare. Acum cazi în adâncime, într-un fenomen gen abis. Cei care meditează adânc ajung în acel punct mai devreme sau mai târziu; atunci când li se face frică, pentru că se simt de parcă sub picioare li s-a deschis un abis fără fund; se simt amețiți, speriați. Ar vrea să se întoarcă la vechea mișcare, pentru că ea era cunoscută; această mișcare seamănă cu moartea.

Asta este semnificația crucii lui Iisus – moartea. Trecerea de la orizontală la verticală e moartea – asta este adevărata moarte. Dar este moarte numai dintr-o parte; din cealaltă parte este înviere. Mori ca să te naști; mori într-o dimensiune ca să te naști în altă dimensiune. Pe orizontală ești Iisus. Pe verticală devii Hristos.

Dacă te miști de la un gând la altul rămâi în lumea timpului. Dacă te miști în clipa prezentă – nu în gând – te miști în veșnicie. Tu nu ești static; nimic nu e static pe lumea asta, nimic nu poate fi static – însă apare o nouă mișcare, o mișcare fără motivație. Ține minte aceste cuvinte. Pe orizontală te miști pentru că există o motivație. Trebuie să dobândești ceva – bani, prestigiu, putere, ceva. Motivația există.

Tu nu ești static; nimic nu e static pe lumea asta, nimic nu poate fi static – însă apare o nouă mișcare, o mișcare fără motivație. Ține minte aceste cuvinte.

Mișcarea motivată înseamnă somn. Mișcarea nemotivată înseamnă conștientizare – te miști pentru că mișcarea e bucurie pură, te miști pentru că mișcarea e viață, te miști pentru că viața este energie, iar energia este mișcare. Te miști pentru că energia este încântare, nu pentru altceva. Mișcarea ta nu are nici un scop, nu urmărești să realizezi ceva. De fapt, nu mergi nicăieri, nu mergi deloc – te delectezi pur și simplu în energie. În afara mișcării în sine nu există nici un țel; mișcarea își are propria valoare intrinsecă, nu o valoare extrinsecă.

Și un Buddha trăiește, și un Heraclit trăiește; eu sunt aici, trăiesc, respir, dar cu un alt gen de mișcare, nemotivată."