Cum să creăm realitatea pe care o dorim - de Max Lowen

 

Cu toții creăm realitatea din jurul nostru, atât individual, cât și colectiv. Subconștientul nostru este critic în creație, fiind mult mai puternic decât mintea noastră conștientă. Am putea numi subconștientul corpul nostru emoțional și locul în care rănile, tiparele și programele rezidă în afara conștientizării noastre, dar ne conduc alegerile și comportamentul. Acesta este motivul pentru care este atât de vital să ne facem munca, să lucrăm la propriile noastre umbre, astfel încât să nu creăm experiențe pe care nu le dorim. Când creăm inconștient, avem tendința de a recrea din experiențele trecute care pot fi dureroase și distructive. De asemenea, putem crea în mod colectiv din programarea predictivă și frică, manifestând astfel o lume de penurie, violență, haos și neputință pentru noi înșine ca întreg. A ignora întunericul din interior sau din exterior înseamnă a rămâne în ignoranță. Ignoranța împiedică discernământul și ne face să fim vulnerabili la răul din interior și din exterior.

Trebuie să găsim și să devenim părinte al copilului/copiilor interiori pentru a vindeca acele experiențe pe care altfel le-am putea magnetiza față de noi înșine, care par a fi o repetare a ceea ce am îndurat în trecut . Acesta este în continuare Universul care ne este de ajutor, pentru că ideea este ca să recreăm traumele din nou și iar, într-un efort, șă le vedem și să le înțelegm. Evenimentul actual care ne-a declanșat amintirea, sperăm că ne va conduce înapoi la experiența originală, pe care apoi o putem curăța și vindeca. Până când vom reuși, Universul ne va ajuta prin repetarea experiențelor de care avem nevoie pentru a le vindeca. 

Copilul nostru interior poate fi sărăcit, supărat sau se va victimiza, dar dacă nu devenim propriul nostru părinte interior pentru acea parte a copilului, ajungem să proiectăm acel copil asupra altora în moduri nepotrivite. Victimizarea este deosebit de problematică în relații și în ceea ce manifestăm în jurul nostru. A te victimiza înseamnă a fi blocat într-o capcană cunoscută sub numele de „Victimă-Făptaș-Salvator”, cunoscută și sub numele de Triunghiul Dramei. Acest lucru nu duce niciodată la rezolvare, ci mai degrabă ne face să ne învârtim în interiorul acestui triunghi, dintr-un rol în altul.

Trebuie să recunoaștem răsplata pentru a fi o victimă, cum ar fi a fi un martir, a primi simpatie și a eschiva responsabilitatea. Programarea noastră colectivă cultivă identitatea victimei și, prin urmare, ne menține lipsiți de putere și dependenți. Trebuie să ne întrebăm dacă această răsplată merită. Putem alege să rămânem mici și blocați, sau să ne vindecăm și să ne găsim curajul și puterea de a crea o viață care ne împlinește.

A te simți victimizat este o etapă naturală în vindecare, căci, pentru a începe procesul de vindecare, trebuie să să ne reîntâlnim cu modurile în care am fost victimizați când eram neputincioși în copilărie. Trebuie să găsim trauma pentru a o vindeca. Atunci trebuie să avem curajul să simțim experiențele noastre trecute, să înțelegem mental ce s-a întâmplat, să eliberăm emoțiile blocate în noi și să reîncadrăm orice credințe distorsionate pe care le-am fi făcut despre acele evenimente. 

Un exemplu simplu este un copil care fuge la ușă când aude că tatăl lor ajunge acasă cu bucurie și nerăbdare. Tata este obosit și nervos și respinge primirea copilului, împingând-o deoparte. În acel moment, un copil poate interpreta asta ca nu este vrednic, iubit sau dorit. Ca adulți, dacă recuperăm o astfel de amintire, o reîncadrăm așa cum tata avea o zi proastă și nu are nimic de-a face cu noi, suntem iubiți și doriti. Copiii tind să se învinuiască pe ei înșiși pentru tot din cauza stadiului lor de dezvoltare a creierului și a narcisismului adecvat vârstei. Chiar și în cazurile de abuz sever, putem reîncadra pe agresor drept problemă și putem elimina orice convingeri distorsionate despre sine.

Odată ce putem ajuta copilul interior să se vindece, devenim părintele iubitor pentru noi înșine, pe care mulți dintre noi nu l-am avut niciodată. Pentru o vreme, este în regulă să-i permitem copilului interior să-și exprime modul în care a fost cu adevărat victimizat, dar este esențial să nu rămânem în identitatea victimei. Dacă o facem, vom încerca să atragem un salvator. Adesea, un adult blocat într-o parte de copil va atrage pe altcineva care și el are răni nedezvăluite și care va avea rolul de salvator, dar aceasta va deveni un dans ce se termină prost pentru ambii.

Adultul care preia rolul salvatorului face acest lucru din nevoia de a-și salva propriul copil interior despre care este inconștient. Reacţionarea unui asemenea ”salvator”, a persoanei din rolul de ”salvator” adesea îl duce, din greşeală, în rolul de victimă. Acest lucru se datorează faptului că persoana victimizată nu dorește să renunțe la această identitate și luptă cu soluții sau ajutor, insistând în schimb că nimic nu va ajuta sau schimba lucrurile.În acest moment, persoana identificată ca victimă poate prelua rolul de făptuitor și poate acționa față de persoana în rolul de salvator, care acum trece de la salvator la victimă în triunghi. Este o capcană fără sfârșit, pentru că nu ne putem salva decât pe noi înșine. Ne putem salva pe noi înșine asumându-ne întreaga responsabilitate pentru ceea ce am creat inconștient în viețile noastre, privind în interior, lucrând la umbrele noastre și eliberându-ne în acest proces.

Când ne plângem de situațiile noastre, este imperativ să ne mutăm concentrarea spre interior și să ne întrebăm ce creăm și de ce. Putem vindeca blocajele pe care le avem, de abundență, iubire și pace și putem face loc experiențelor pe care ni le dorim cu adevărat pentru noi înșine. A da vina pe alții, sau pe evenimentele din afară, pentru viața noastră, înseamnă să rămânem blocați și să-i înstrăinăm pe cei din jurul nostru. Este ca și cum spunem Universului că suntem neputincioși și că cuntem la mila forțelor exterioare. Când facem asta, atragem spre noi tocmai acele experiențe care ne vor face să ne simțim la mila altora, neputincioși și victimizați. 

Pentru a păși în puterea noastră, trebuie să ne asumăm o autoresponsabilitate radicală. Dacă avem un gând negativ sau lipsit de putere, îl observăm, mergem în interior pentru a găsi de unde provine, vindecăm trauma, reîncadr[m credința distorsionată și devenim responsabili pentru gândurile și emoțiile noastre. Acest lucru este vital deoarece gândurile și emoțiile noastre sunt cele de unde/prin care ne creăm realitatea. Întotdeauna creăm, fie inconștient, fie conștient, așa că se cuvine să privim în interior și să vindecăm credințele, programele și tiparele subconștiente care ne țin nefericiți și prinși în capcană. Un beneficiu secundar al re-încadrarii experiențelor noastre este că găsim darul în dificultăți și ne conectăm cu sinele nostru superior, ceea ce dezvăluie o perspectivă mai înaltă pentru viața noastră.

Pentru a crea realitatea pe care o dorim, trebuie să fim conștienți de noi înșine și autoresponsabili. O modalitate de a face față traumei este de a disocia și de a nega ceea ce se întâmplă. Oricât de dificil poate fi procesul de vindecare, este mult mai dificil să trăim cu creații care ne provoacă suferință, care îi înstrăinează pe ceilalți, care activează durerea și blamarea noastră. Putem crea ceea ce ne dorim sau putem crea ceea de ce ne temem. Dacă, de exemplu, am trăit o relație care s-a încheiat cu trădare și nu ne vindecăm și nu reîncadram acea experiență, vom avea tendința să recreăm aceeași traumă în următoarea noastră relație. Am fi victima a ceea ce s-a întâmplat și am începe să căutăm semne că celălalt ne va trăda în același mod. Acest lucru duce la așteptări și reacții la acest eveniment imaginat care îl atrag inevitabil în realitate. Apoi spunem „vedeți, mi se întâmplă mereu! Nu există oameni de încredere acolo!”, fără a recunoaște că trăim din nou o trădare anterioară și prin credințele și gândurile noastre atrăgem din nou acea realitate la noi. Persoana cu care suntem poate să nu aibă intenția să ne trădeze, dar după suspiciuni și acuzații repetate din partea noastră poate decide că relația este nesănătoasă și să plece. Un alt efect al nevindecării rănii originale este că putem atrage în mod inconștient oameni cu trăsăturile pe care le așteptăm și le disprețuim în mod inconștient.

Drept consecintă, am creat o situație în care suntem neputincioși și iresponsabili, cedându-ne suveranitatea unor figuri autoritare (entități), care ne controlează și care abuzează de puterea lor asupra noastră. Deși este adevărat că există făptuitori acolo și au cauzat mult rău, nu poate exista niciun ”făptuitor” fără o victimă voită sau involuntară (în toate situațiile a exista un consimțămant dat de ”victimă” - smuls prin manipulare, sau dat din neștiință). Singura excepție de la aceasta este un copil neștiutor. Copiii ar trebui să fie prețuiți și protejați, totuși un adult care nu s-a vindecat nu ar avea abilitățile sau discernământul pentru a-și face datoria de a proteja, cu atât mai puțin de a proceda cum trebuie, în funcție de daune. Adulții sunt responsabili pentru copii și pentru ei înșiși. Adulții sunt responsabili pentru a-și face munca interioară astfel încât să fie în formă ca părinți. Copiii care devin adulți sunt acum responsabili pentru ei înșiși și pentru vindecarea lor. Adulții traumatizați care aleg să nu-și facă munca în umbră pot deveni făptași într-o situație de constrângere și pot repeta trauma, simțindu-se puternici. În starea lor nevindecată, ei sunt blocați să aleagă să fie victima sau făptuitorul, crezând că acestea sunt singurele două realități.

A ne cunoaște profund este cheia pentru a crea viața și experiențele pe care ni le dorim. Când devenim conștienți de trauma noastră, aceasta nu mai poate fi folosită împotriva noastră. Subconștientul nostru este mai puternic decât mintea noastră conștientă, și de aceea cei de la putere au reușit să ne manipuleze pentru a crea împreună realități care ne dăunează și ne înrobesc. Ei creează traume colective și apoi folosesc trauma noastră nevindecată pentru a ne controla mintea pentru a crea o realitate negativă pe care să o poată folosi pentru a ne controla sau a profita de pe urma acesteia. Ca indivizi, facem același lucru pentru noi înșine. Vom atrage în realitate experiențele cu care magnetizăm, prin corpul nostru emoțional sau prin subconștien. Cheia pentru împuternicirea și libertatea noastră este să devenim conștienți de adevărul despre tot ceea ce este în jurul nostru și despre tot ceea ce este în interiorul nostru. Cunoașterea înseamnă putere, deși nu suficientă. De asemenea, trebuie să ne vindecăm și să ne asumăm întreaga responsabilitate pentru gândurile, emoțiile și acțiunile noastre. A învinovăți înseamnă a ne proiecta puterea în afară, asupra altcuiva; a fi responsabil înseamnă a avea puterea de a ne schimba circumstanțele. 

Călătoria de vindecare și împuternicire nu este întotdeauna ușoară, dar rezultatul este o realitate mult mai bună pentru noi, ca individ și ca rasă umană.Răul obiectiv există acolo, iar cele mai multe vieți au căzut victime ale răului, într-o multitudine de moduri. În ciuda acestui fapt, este responsabilitatea noastră să ne vindecăm și să ne recuperăm. Făcând acest lucru, dobândim înțelepciune, discernământ și putere. Putem alege să renunțăm la credințele de neputință și la stările emoționale negative. În mod ideal, dezvoltăm integritatea acolo unde gândurile, emoțiile și acțiunile noastre corespund între ele și sunt conștiente. În această stare, putem manifesta sau atrage viața pe care o dorim și pe care o merităm. Avem posibilitatea de a crea inconștient sau conștient. În acest moment al istoriei, această alegere este critică, atăt pentru noi individual, cât și colectiv. Putem crea noua ordine mondială, sau putem crea noul pământ.

Sursa: https://unbroken.global/how-to-create-the-reality-we-want/

*** Recomandare: Un video extrem de interesant, cu confesiunile autoarei, găsiți în linkul de mai jos ... Are traducere automata foarte bună, dar trebuie să o activați singuri.

https://www.youtube.com/watch?v=8Oa2cy7iPSY

Să vă fie cu folos!💖