marți, 14 ianuarie 2020

Constiinta, explicata frumos, in 200 sec. - Swami Sarvapriyananda la IIT Kanpur







In scurtul clip de mai sus, ni se explica felul cum ar trebui sa intelegem Constiinta si faptul ca Ea este separata de Minte si de corp.

Pe de alta parte, daca nu exista o Minte si un corp, care s-O experimenteze, Ea ramane nestiuta / necunoscuta.

Sa va fie cu folos!💓




sâmbătă, 11 ianuarie 2020

Timpul, din perspectiva biocentrismului

                                 *** sursa imaginii: Bucharest Scienci Festival

De ceva timp, in paralel cu alte carti, citesc o carte formidabila, la fel ca toate celelalte de altfel, prin care autorii lor ne ajuta sa abordam viata din noi perspective, detasandu-ne de tiparele, sau programele mentale, care ne-au fost inoculate de inaintasi, de parinti, de profesori, de oameni de stiinta, etc.

O sa spuneti ca si autorii despre care va voi vorbi sunt unii dintre ei. Se poate spune si asa, pentru ca sunt oameni de stiinta, insa deosebirea este ca acestia nu ridica afirmatiile lor la rang de Adevar, ci ni-l supun propriei noastre gandiri, iar noi putem fi de acord, sau nu cu „dezvaluirile” lor. Ei ne propun o cale de urmat, prin care sa descoperim singuri adevaruri, sau sa ne raspundem la inevitabilele intrebari despre existenta, despre viata, despre ce este cu noi pe Pamant, intrebari pe care multi prefera sa le „bage sub pres”, din lene intelectuala, sau din frica care le-a fost introdusa in minte, pe cale genetica, sau de catre cei care au contribuit la formarea lor ca persoane.

Deci, retineti, nu ni se impune, asa cum procedeaza cealalta categorie de oameni de stiinta, sau religiile, care fac cam acelasi lucru, dar in scop manipulativ in mare parte, din interese de aservire a maselor si de imbogatire.

                                         *** sursa imaginii: Ortodoxia romana

Totusi, sa revin la cartea respectiva si sa-i dezvalui titlul. Ea se numeste „BIOCENTRISMUL, sau cum viata si constiinta sunt cheile pentru intelegerea adevaratei naturi a Universului”, autori Robert Lanza si Bob Berman.

Din capul locului, va spun ca nu trebuie confundat termenul "biocentrism" cu "egocentrism" si iata ce spune Roberto Lanza despre carte: 

"Această carte propune o nouă viziune: anume, că teoriile noastre actuale cu privire la lumea fizică nu funcţionează şi nu vor putea fi făcute să funcţioneze niciodată, până ce nu vor lua în calcul viaţa şi conştiinţa. Această carte sugerează că, mai degrabă decât să fie un rezultat întârziat şi minor a miliarde de ani de procese fizice lipsite de viaţă, viaţa şi conştiinţa sunt absolut fundamentale pentru modul în care înţelegem universul. Numim această nouă perspectivă

biocentrism”.

Conform acestui principiu, viaţa nu este un produs secundar accidental al legilor fizicii, iar natura sau istoria universului nu reprezintă jocul anost de biliard despre care am învăţat încă din şcoala generală."

Dar, pana la urma, ce m-a determinat sa va aduc in atentie aceasta carte? 


Pai binecunoscutul TIMP, notiune despre care, multi dintre noi au aflat ca nu exista, dar ne este extrem de greu sa asimilam/constientizam in interiorul nostru aceasta ideie, desi la nivel teoretic am cam inteles cate ceva ... si iata ce ne spune R.L. despre el:

"Însă astfel de nesfârşite întrebări fără răspuns şi pretinse absurdităţi ajung la un capăt, totuşi, atunci când natura timpului este percepută ca ceea ce este – o invenţie biocentrică, o creaţie biologică ce reprezintă doar un sprijin funcţional practic în ansamblul de circuite al unor mecanisme vii, pentru a ajuta la anumite activităţi de funcţionare.

Pentru a înţelege acest lucru, gândiţi-vă pentru o clipă că vă uitaţi la un film despre un turneu de tras cu arcul, având în minte paradoxul săgeţii exprimat de Zeno. Un arcaş trage, iar săgeata zboară. Camera urmăreşte traiectoria săgeţii de la arc către ţintă. Dintr-o dată, proiectorul se opreşte pe un singur cadru, al unei săgeţi oprite în nemişcare. Vă uitaţi la imaginea unei săgeţi în zbor – lucru pe care, în mod evident, nu aţi putea să îl faceţi la un turneu real. 

Pauza din film vă permite să cunoaşteţi cu mare precizie poziţia săgeţii – puţin mai încolo de tribune, la şase metri deasupra pământului. Dar aţi pierdut orice fel de informaţii cu privire la mişcarea ei. Săgeata nu merge nicăieri; viteza ei este zero. Calea ei, traiectoria ei nu mai este cunoscută. Este incertă.

A măsura poziţia cu precizie, la orice moment dat, înseamnă a da stop pe un cadru static, a pune filmul pe „pauză”, ca să spunem aşa.

Pe de altă parte, de îndată ce observi mişcarea, nu mai poţi să izolezi un cadru, deoarece mişcarea este însumarea mai multor cadre. Nu poţi să cunoşti atât una, cât şi pe cealaltă cu acurateţe perfectă. Există o incertitudine atunci când te fixezi – fie pe mişcare, fie pe poziţie. 

La început, s-a presupus că această incertitudine în practica teoriei cuantice se datorează unei insuficienţe tehnologice din partea celui care face experimentul sau a instrumentelor acestuia, unei lipse de complexitate a metodologiei. Însă curând, a devenit clar că incertitudinea este practic incorporată în ţesătura realităţii. 

Noi vedem numai ceea ce căutăm.


                             *** sursa imaginii: Radio Cath22 london

Desigur, toate acestea sunt perfect logice dintr-o perspectivă biocentrică: timpul este forma interioară a sentimentului animal care animă evenimentele – cadrele nemişcate – ale lumii spaţiale. Mintea animă lumea, la fel ca motorul şi rotiţele unui proiector. Fiecare ţese o serie de imagini nemişcate – un şir de stări spaţiale – într-o ordine, în „curentul” vieţii. Mişcarea e creată în mintea noastră prin rularea laolaltă a „unităţilor de film”. Reţineţi că tot ce percepeţi – chiar şi această pagină – este reconstruit în mod activ şi repetat în capul vostru. Vi se întâmplă chiar acum. Ochii voştri nu pot să vadă prin pereţii craniului; orice experienţă, inclusiv experienţa vizuală, este un vârtej organizat de informaţie în creierul tău. Dacă mintea ar putea să îşi oprească „motorul” pentru o clipă, aţi avea un cadru static, aşa cum proiectorul a izolat săgeata într-o singură poziţie, fără mişcare. Ba chiar, timpul poate fi definit ca însumarea interioară a stărilor spaţiale; acelaşi lucru măsurat cu instrumentele noastre ştiinţifice se numeşte energie cinetică. Spaţiul poate fi definit ca poziţie, ca blocat într-un singur cadru. Astfel, mişcarea prin spaţiu este un oximoron.

Aici îşi are rădăcinile principiul incertitudinii, al lui Heisenberg: poziţia (locaţia în spaţiu) aparţine lumii exterioare, iar energia cinetică (care implică şi componenta temporală ce pune laolaltă „unităţile de film” statice) aparţine lumii interioare. Pătrunzând în esenţa chestiunii, savanţii au redus universul la logica sa cea mai elementară, iar timpul, pur şi simplu, nu este o trăsătură a lumii
spaţiale exterioare. „Ştiinţa contemporană”, spunea Heisenberg, „astăzi mai mult ca niciodată, a fost forţată de natura însăşi să ridice din nou vechea chestiune a posibilităţii de a pricepe realitatea prin procese mentale şi să dea nişte răspunsuri uşor diferite.” "

In speranta ca v-am starnit interesul pentru adordarea subiectului TIMP, care este considerat doar un concept interior al mintii noastre, fara de care nu ne putem trai viata, va recomand aceasta carte, cu care puteti fi, sau nu, de acord.

Lectura placuta, cu rezultate fructuoase in cautarile voastre!

Sa va fie cu folos!
Aurelia